Ediția aniversară Jazz in the Park a avut toate atributele unui festival reușit, chiar dacă a început cu picurii agasanți de joi și a continuat cu ploaia persistentă de vineri. O spun cifrele și participanții astăzi, la două zile distanță de la ultimul acord al lui Dhafer Youssef, a spus-o atmosfera de pe cărările Parcului Etnografic „Romulus Vuia” și reacțiile pozitive vizavi de anunțarea datelor următoarei ediții, 1-3 septembrie 2023.
„A fost o ediție incredibilă”, cu această concluzie a rămas echipa la finalul celor patru zile de Jazz in the Park, cea care a dus greul din punct de vedere logistic și care în cursul zilei de vineri acoperea ulițele Parcului Etnografic cu 20 de metri cubi de pietriș pentru un acces cât mai ușor al participanților la festival. Am văzut o echipă foarte prezentă, cu reacții rapide, cu o comunicare profesionistă, cu ochi ageri în aer și cu atenție maximă la fiecare centimetru de parc.
Jazz in the Park în Parcul Etnografic a avut un prim act în 2020, cu o versiune „tiny” în condiții de pandemie, în 2021 a urmat o ediție hibrid în tot orașul, în timp ce anul acesta reflectoarele s-au îndreptat exclusiv spre Parcul Etnografic și pe marele lui potențial. Pentru ediția aniversară, organizatorii au venit și cu o secțiune „de noapte” în festival, cu un cort amenajat lângă intrarea secundară, care să completeze cele 4 scene din interiorul parcului. Festivalul a bifat și 10 kilometri de cabluri, 6 podețe construite și 2.500 de metri pătrați suprafață acoperită de corturi.
Nu există o descriere unanimă a experienței Jazz in the Park oricâți participanți ai întreba din cei peste 17.000 prezenți în cele patru zile. Pentru că Jazz in the Park e un festival al experiențelor trăite la nivel personal, fără să știi că următoarea tresărire poate apărea la ultima piesă din concertul lui Mircea Tiberian Trio, la concertul lui Asaf Avidan când simți vibrația aplauzelor a 5000 de oameni, sau la piesa Run Away a Elenei Mîndru, de pe cel mai recent album al ei despre care nici nu știai că îl lansase. Plimbarea pe ulițe, întâlnirea cu un chip cunoscut, gustul unui măr în ploaie, cinele cu prietenii în gospodării, schimbul de păreri la târgul de viniluri sau „poza cu Luna” în seara de duminică, toate au locul lor special în clasamentul personal al experiențelor trăite la Jazz in the Park #10.
Experiența Jazz in the Park am simțit-o inclusiv de pe scaunul de lemn, din rândul doi, în cadrul Întâlnirilor de pe prispă. Discuția cu Paul Mocan, producător local de sisteme audio și Lucian Pop, restaurator pasionat de pickup-uri, moderată de Horia Ghibuțiu, despre cum și pe ce se ascultă muzică astăzi ar fi fost o lecție necesară pentru orice participant la un festival de jazz. Ce ți-ai fi dorit mai mult decât să cunoști ce se ascunde în spatele work flow-ului de a asculta un vinyl, ce vin merge când asculți jazz, care e motivul revenirii în forță a vinyl-urilor pe piață, ce povești ascund coperțile lor, experiența senzorială pe care ți-o oferă.
London Afrobeat Collective a fost o altă surpriză descoperită la Întâlnirile de pe prispă, într-o discuție moderată de Anca Brășfălean. O trupă care nu are neapărat un lider și unde procesul creativ e bazat pe schimbul de inspirație dintre cei opt membri cu origini din 5 țări. Un fel de creativitate fără reguli pe care am descoperit-o și eu în această trupă câteva zeci de minute mai târziu, exact din fața scenei. Pentru că Jazz in the Park se rezumă pentru mulți dintre noi la foarte multă descoperire.
„La ce vibrează fiecare, aia e ceea ce îi place”, a spus-o foarte simplu omul de televiziune și radio Andi Moisescu, prezent în festival în ipostaza de DJ, la Vinyl Stage, cu un set de bossa nova-swing chiar în mijlocul târgului de viniluri. Și am văzut multe „vibrații” pe chipurile oamenilor din festival, în fața scenelor, sub umbrele, pe bănci sau pe scaunele de camping aduse de acasă, cu toții iubitori de muzică, iar unii și de vorbe.
