Anii 2013 și 2015 au adus schimbări majore în viețile iubitorilor de muzică și, în special, de festivaluri de muzică. Indiferent dacă este vorba despre clujeni sau persoane din alte zone ale țării, Electric Castle și Untold s-au impregnat adânc în subconștient, prin experiențele inedite pe care le-au făcut posibile. Festivalurile de muzică au puterea de a ne schimba în multe privințe, iar de transformările prin care trecem suntem cu toții conștienți, chiar dacă nu reușim întotdeauna să le definim.
Când participăm la un festival de muzică, mulți dintre noi experimentăm ceea ce se numește liminalitate. Aceasta se referă la un spațiu și o experiență tranzitorie, în care oamenii se detașează de normele sociale și de sinele lor de zi cu zi. Chiar dacă inițial, conceptul de liminalitate a fost dezvoltat în antropologie, de atunci a fost extins pentru a acoperi experiențe „ieșite din comun”, cum ar fi experiența participanților la festivalurile de muzică. Există trei etape principale ale liminalității: separarea de rutinele și practicile normale, stadiul liminal în sine, în care subiecții cad într-un spațiu construit după tipare care coincid cu propriile idealuri și reîncadrarea în societate, cu un fel de nou statut sau o altă identitate.
Înainte ca marile evenimente să aibă loc, emoțiile, atitudinile și comportamentele noastre se schimbă progresiv, ca parte a procesului de anticipare. Acest proces are loc de fiecare dată când intenționăm să facem ceva legat de pasiunile noastre în viață, cum ar fi muzica, cinematografia, sporturile, jocurile sau altele. Tindem să anticipăm mai mult atunci când știm că evenimentul la care urmează să participăm are loc o singură dată într-un an. Dar chiar și pentru evenimentele online, emoțiile nu dispar, fie că este vorba despre concerte live, turnee de jocuri sau premiere de filme. Abia la capătul opus anticipării stă etapa de identificare-reconciliere. Imediat după anticipare urmează faza de emancipare, în timpul căreia se produce desprinderea de „acasă”, tranziția spre obiectul dorinței și, în final, sprintul în ritm de numărătoare inversă. De multe ori este vorba despre o călătorie destul de lungă către destinație, dar aceasta nu este văzută niciodată ca un efort, ci mai degrabă ca o parte importantă din experiența festivalului.
La sosirea la festival, vizitatorii intră în faza liminală în sine și încep să adopte comportamente și identități diferite, subliniind un sentiment de autenticitate existențială. Totuși, acest lucru nu se întâmplă prin formarea unei noi identități, ci prin (re)descoperirea uneia ascunse, adevăratul lor sine, unul care a fost întotdeauna acolo, dar a fost suprimat de normele și structurile sociale ale vieții obișnuite. În cadrul unui festival, „ceilalți” oferă spațiul și permisiunea pentru activarea acestor comportamente și identități diferite.
Importanța „celorlalți” este explorată în continuare, prin conceptul de comunitate. Cercetarea în evenimente și turism tinde să se concentreze asupra comunităților temporare și subliniază natura lor efemeră, dar în special în cadrul festivalurilor de muzică este vorba despre comunitățile spontane, cele ideologice și cele normative. Acestea se construiesc având la bază anumite dimensiuni cheie. Comunitatea spontană prinde formă în jurul genului de muzică împărtășită, comunitățile ideologice sunt susținute de o utopie comună, iar cele normative se modelează în jurul prieteniei, fiind menținute prin intermediul rețelelor de socializare, în etapa post eveniment și până la următoarea ediție. Acest tip de comunitate este deosebit de interesantă, deoarece se extinde dincolo de faza liminală și oferă astfel baza pentru menținerea efectelor sale (în special dezvăluirea unei noi identități) la revenirea la rutina zilnică.
Deși în mod obișnuit, emoțiile se estompează odată ce festivalul ajunge la final, sentimentul de comunitate se intensifică, iar astfel începe faza de consolidare. În aceasta ies la iveală și niște așa-zis „sechele de bun augur”, care denotă faptul că persoanele „trăiesc în continuare în festival”, la nivel mental și se comportă ca și cum ar fi încă acolo, chiar dacă s-au întors la viața lor normală. Deși circumstanțele în care ajung sunt cele vechi, prin călătoria lor liminală, ei au descoperit o nouă identitate socială, care este menținută. Aceasta este percepută ca o reflectare a propriului lor sine și coexistă cu latura afișată zilnic în societate. Prin urmare, atât experiența liminală, cât și noua lor identitate socială contribuie la o transformare pe termen lung a vieții.
