1 an de #WorkFromHome: Cum a decurs perioada aceasta și cum ar fi dacă de mâine te-ai întoarce la birou

Home $ Articole $ 1 an de #WorkFromHome: Cum a decurs perioada aceasta și cum ar fi dacă de mâine te-ai întoarce la birou

Săptămâna 1-8 martie a anului 2020 a fost ultima de normalitate așa cum o cunoșteam noi până atunci. De-acolo încolo, lucrurile au luat o întorsătură care ne-a dat realitatea peste cap și care a schimbat multe lucruri (sau ar trebui să spunem că a schimbat totul?). Printre aceste lucruri se numără și modul în care suntem obișnuiți să lucrăm. Dacă până în 9 martie 2020, doar freelancerii lucrau remote/de acasă, din ziua respectivă, conceptul de #workfromhome s-a infiltrat în conversațiile zilnice ale tuturor. Și nu s-a oprit acolo: a pătruns și în viețile noastre și a devenit, treptat, rutină. Deodată, nu ne mai trezeam dimineața ca să mergem la birou.

Ne trezeam și, dacă nu aveam dispoziția să ne pregătim pentru o nouă zi de lucru așa cum o făceam înainte, ne așezam în fața laptopului și ne începeam ziua de muncă în pijamale și cu micul dejun lângă noi. Nu ne mai luam pauzele de muncă în compania colegilor de birou, ci singuri sau împreună cu persoana/persoanele cu care ne împărțeam apartamentul. Nu mai mergeam pe jos dintr-un loc în altul, fiind pe fugă cât e ziua de lungă. Stăteam și o zi întreagă jos dacă voiam (sau dacă uitam să ne mai ridicăm de pe scaun), alternând device-uri care ne ajutau să ne menținem mintea ocupată. Asta-i ceea ce a sesizat și Diana, care lucrează ca social media marketer la SocialBee.

Mi-a luat ceva timp, însă am reușit să îmi impun faptul că munca nu se face în pijama, cu micul dejun și cafeaua lângă tastatură (chiar dacă e tentant, nu?). Apoi, pentru că eram două persoane care lucrează de acasă, în același apartament, am decis că e mai bine să avem birourile în camere diferite. Cred că cea mai mare provocare a fost să îmi setez un program stabil. Fiind acasă și având un job care nu necesită un program rigid, nu simțeam presiunea de a începe munca la o oră fixă, iar asta a dus la un program haotic, cu ore de muncă până seara. Iar ca urmare a lipsei de socializare, am simțit un gol interior foarte puternic în primele luni de pandemie și a durat ceva timp până să mă acomodez la un nou stil de viață. – Diana

credit: gillianlevine

În mod cert, toate aceste modificări pe care #WFH le-a adus cu sine și-au pus amprenta asupra noastră. Așa că acum, un an mai târziu, am decis să tragem linie și să discutăm cu mai multe persoane care au făcut tranziția dinspre lucrul la birou la cel de-acasă despre cum a fost perioada aceasta pentru ei, dar și despre cum ar reacționa dacă de mâine ar trebui să se întoarcă la programul de 8 ore la sediul companiei unde lucrează. De această dată, însă, n-am mai mers noi către persoanele cu care am stat de vorbă – ci le-am invitat pe ele să ne dea un semn dacă vor să povestească cu noi despre asta. Și au făcut-o într-un număr mult mai mare decât ne-am fi așteptat. La urma urmei, uneori e mai ușor să lași anumite lucruri în urmă dacă vorbești deschis despre ele. Sau, cel puțin, asta-i ceea la ce ne-am gândit după ce am stat de vorbă cu Georgeta.

Georgeta lucrează ca menajeră cu orar fix în Italia. Acolo, conform spuselor ei, situația e și a fost încă de la început considerabil mai complicată decât în România. E mult mai strictă. Iar ea a fost una dintre persoanele pe care pandemia a găsit-o singură: nu e căsătorită și nu are copii. Situația a fost mult mai greu de suportat pentru ea decât pentru alții dintre noi.

Lucrând în casă ca menajeră cu orar fix pentru o familie, mi s-au impus reguli și restricții în afara celor impuse de guvern încă de la început. Impactul a fost devastator pentru starea mea mentală și emoțională. Șapte săptămâni închisă în casă… depresie asigurată. Nu sunt căsătorită și nici copii nu am, dar a ajutat mult Internetul. M-a ținut legată – chiar dacă doar virtual – de familia de acasă, de câteva rude care trăiesc aici și de prieteni. Așa, am învățat câteva lucruri, cum ar fi că urăsc singurătatea, monotonia și, fiind o persoană foarte sociabilă, îmi e dor de oameni. – Georgeta

Cum am ajuns să trăim într-un mod complet nou pentru noi? Andreea lucrează ca PR Assistant la „Ce le citim copiilor” și ne-a oferit un potențial răspuns la această întrebare retorică. Acum un an, înainte ca pandemia să se instaleze în toată regula și la noi în țară, ea a luat parte ca voluntar pentru European Book Day care, în februarie 2020 era în proces de organizare. Însă a venit luna martie, speranțele că evenimentul va avea loc erau tot mai mici, iar restricțiile începeau să fie impuse în mai toate țările europene din proiect. Astfel, activitatea sa și a echipei alături de care lucra a fost pusă pe pauză fără să-și dorească asta, iar lucrurile au devenit tot mai incerte. Între timp, acea activitate s-a transformat, pentru Andreea, din voluntariat în job. Doar că… pandemia s-a întâmplat.

Cred că momentul în care am realizat că acest virus nu avea de gând să plece prea curând și că va trebui să învățăm să trăim cu el a fost în toamnă, înainte să înceapă facultatea. Acela a fost momentul în care am fost anunțați că ne vom continua activitatea în mediul online, iar mai apoi, explozia de cazuri zilnice care a creat panică, și impunerea unor restricții suplimentare, mi-au confirmat asta. Am avut foarte multe momente de slăbiciune, trăiri anxioase și zile în care simțeam că nu mai pot să continui la fel. A trebuit să învăț să trăiesc fără contactul fizic cu cei apropiați. Am fost nevoită să mă mențin cât mai motivată într-un mediu pe care deși îl iubesc, orașul meu natal, nu îmi oferă oportunitățile de care am nevoie pentru a mă dezvolta și nu îl simt atât de vibrant. Cultivarea unor idei cât mai creative nu venea la fel de ușor în lipsa lucrurilor esențiale din viața normală. – Andreea

credit: studiokat

Iar atunci când am întrebat-o ce-i lipseșete cel mai mult în acest moment, ne-a răspuns simplu: „Biblioteca. Cu siguranță. Și oamenii frumoși care au crescut-o și au grijă de ea așa cum merită. E o adevărată bogăție acolo.” Și ea nu e singura căreia îi lipsesc, mai mult decât orice altceva, oamenii.

Ruxandra lucrează pe partea de marketing pentru Evozon. „Lucrez ori cu un proiect intern, Movium, ori cu colega mea faină care e tot pe marketing, dar care e axată pe partea de Employer Branding. Mi se pare fain că pot îmi pun bazele în mai multe domenii conexe, lucru care îmi va prinde super bine în momentul în care voi conduce eu o echipă în domeniu,” ne-a spus ea. Dar în ciuda faptului că este atât de pasionată de ceea ce face, îi lipsesc colegii.

Când eram la birou, cel mai mult îmi plăcea că, dacă simțeam nevoia de o pauză, mă duceam până în chicinetă sau pe terasă unde mă vedeam cu oameni faini cu care puteam să povestesc despre orice. În continuare putem să ne auzim prin video, audio calls sau prin mesaje, dar sentimentul nu e același. Am căutat un mod de a suplini acel gol în primele luni de pandemie, și pentru că aveam și o nevoie puternică de a simți că fac ceva încontinuu, m-am apucat de vreo 10 cursuri online. Mi-e dor de colegi și de atmosfera de la muncă în general. Noi momentan putem merge la birou, cât timp suntem maxim 10%. De când a început 2021, merg cel puțin o dată pe săptămână la birou. Dar, fiind capacitatea limitată, de multe ori sunt singură pe etaj sau cu cel mult unul sau doi oamenii. – Ruxandra

credit: ShakuroGraphics

Aceeași nevoie de socializare o simte (și a simțit-o pe tot parcursul pandemiei) și Cătălina. De când a terminat facultatea, lucrează ca HR Admin la o companie de IT din Cluj-Napoca. În perioada ianuarie-martie 2020, n-ar fi conceput ca ea să lucreze de acasă. Job-ul său prespune multă muncă de birou, cu documente și nu numai. În esență, trebuia să fie prezentă la sediu. Așa că atunci când s-a decis că din 13 martie 2020 va lucra de acasă, a cuprins-o panica. „Nu prea știam ce mă așteaptă, o mare parte din task-urile pe care le aveam nu mai puteau fi realizate pe vreme de lockdown, așadar mă așteptam la ce e mai rău: să rămân fără job,” ne-a povestit Cătălina. A avut, totuși, noroc cu o echipă foarte faină, alături de care a învățat multe lucruri noi și în compania căreia s-a adaptat la noile vremuri – dar de care îi este tare, tare dor.

Cred că ce îmi lipsea cel mai mult de la birou era interacțiunea directă cu colegii. Fac parte din generația digitală (born & raised in the ’90s), așadar mi-a fost destul de ușor să transfer toate conversațiile în online. Chiar și așa, lipsa interacțiunii face 2 face lipsește, mai ales după un an de zile. Deși acum nu mai suntem restricționați să ne întâlnim cu prietenii și familia cum eram anul trecut, prefer totuși să fiu prudentă pentru a nu-i pune pe alții în pericol și, implicit, nici pe mine. Dar principalul lucru pe care l-am învățat în tot acest timp e că e mai bine să ne întâlnim mai târziu și sănătoși decât acum și să riscăm. – Cătălina

credit: vaishnave_senthil

Faptul că n-am mai fost înconjurați de colegii de birou nu ne-a afectat doar pe noi înșine individual, ci a afectat și relațiile noastre cu ei. În cazul unora dintre noi, relațiile au devenit mai bine consolidate – așa cum s-a întâmplat în cazul Cătălinei și al echipei alături de care lucrează. Pentru alții, lucrurile nu s-au schimbat deloc, deoarece fac reale eforturi să-și continue rutinele informale ca echipă în mediul online. În cazul unora, însă, relațiile dintre colegi s-au răcit. Acesta a fost și cazul Teodorei, care lucrează pentru o multinațională pe o poziție de Supporting Manager, fiind Reporting SME. „Acest post este, practic, specialistul în raportări şi ajută echipele în a stabili standarde pentru orice înseamnă reporting și dashboards,” ne-a explicat ea. Și a obținut postul de față chiar în perioada pandemiei.

La început, relația cu colegii a fost destul de tensionată, sinceră să fiu. Lipsa mimicii şi a gesturilor s-a făcut simțită în primele 2-3 luni. Pe parcurs, am realizat că aceasta era sursa conflictelor apărute şi am schimbat din ce în ce mai mult pe conversații video, pentru a comunica mai bine. Evident, dorul s-a făcut şi el simțit încă din primele săptămâni, chiar zile, însă şi acolo am muncit victorios şi am avut grijă să nu sărim peste pauzele de cafea niciodată – sunt sfinte. Pe parcurs, relațiile s-au mai răcit, dar asta se datorează şi faptului că am preluat mai multe proiecte, iar apoi am promovat şi fac parte din altă echipă. Dar tot nu ratez cafeaua cu vechii colegi. – Teodora

Chiar și cu toate schimbările suferite, Teodorei chiar îi priește programul pe care îl are: „Sunt destul de convinsă că se datoreaza faptului că eu sunt cea care îl stabilește zi de zi (exceptând meeting-urile, desigur), iar asta mă face să mă simt mai productivă şi chiar mai liberă.” De-aceea și percepe #WFH ca fiind, pentru ea, o variantă pe termen lung. Pentru că nu doar că a promovat în perioada pandemiei, ci acum lucrează pe un post remote, iar noii săi colegi sunt în Praga. Așa că acum, Teodora așteaptă cu nerăbdare delegațiile de care va profita ca să se plimbe prin capitala cehă cu scopul de a face poze. Așadar, pentru ea este destul de bătut în cuie că va rămâne #WFH pe termen lung.

La fel de mult îi place #WFH și lui Andrei, director într-o agenție de branding și publicitate. Sau poate chiar mai mult, având în vedere faptul că el n-a devenit adept al lucrului de acasă ca urmare a pandemiei. În fapt, a fost o alegere pe care a făcut-o încă din 2011. Și-a scris și disertația despre acest subiect. Iar motivul constă în faptul că întotdeauna a simțit că acasă productivitatea sa poate atinge cote maxime, spre deosebire de birou. Acasă își poate crea mediul optim pentru flow și sprints. Acasă e mai puțin distras, are o mai mare flexibilitate în program, o gestionare îmbunătățită a timpului și a urgențelor. Lucrând de acasă își permite să înlocuiască naveta cu sportul în aer liber. Și, spune el, are parte de mai puține burnouts.

Tranziția spre munca remote a fost ușoară și nu a afectat vizibil echilibrul work/life, în mare parte mulțumită disciplinei deja stabilite. Disciplina este factorul cel mai important în acest context. Am învățat să trag linii ferme între personal și profesional, să alternez rigiditatea cu flexibilitatea în funcție de situație, în același timp păstrându-mi intacte ritualurile personale, care servesc drept combustibil neprețuit pentru zile productive. Ar fi o schimbare revigorantă și temporară să revin la închirierea unui spațiu de birou, mai puțin programul (rigid) de 8h pe care îl evit cu orice preț. Work smarter, not harder. – Andrei

credit: rovinfaln

Pe aceeași lungime de undă cu Andrei este și Valentin, Community Manager pentru Cloudflare. El lucrează de acasă dinainte de pandemie. De șapte ani, mai exact. Pentru Valentin nu a existat acum o „adaptare” – el s-a adaptat în urmă cu șapte ani și se bucură, încă de atunci, de faptul că #WFH îi permite să petreacă mult mai mult timp în familie și să dedice timp dezvoltării personale. Astfel, timpul pe care altă dată l-ar fi dedicat navetei, acum îl utilizează pentru discuții cu familia și redescoperirea copiilor și a partenerului de viață. Dar știe, în același timp, că fără o disciplină extraordinară n-ar putea să se bucure de lucrul de acasă așa cum o face acum.

Există, momentan, o discuție la nivel mondial, despre cum va arăta munca după pandemie. Cele mai multe companii de tehnologie se orientează deja spre un hibrid, o îmbinare între munca la birou și cea de acasă. Nu mă aștept la o revenire de 8 ore pe zi în locația fizică a biroului prea devreme, dar dacă s-ar întâmpla, probabil că mă voi „cere” ca și candidat pentru programul beta al „muncitului” de acasă. – Valentin

Despre timp ne-a vorbit și Alex, care lucrează ca iOS Developer la o companie din Cluj-Napoca. Programul său zilnic a fost cel care a suferit cele mai multe schimbări odată cu necesitatea tranziției înspre #WFH. A fost nevoit să-și scoată naveta din planning-ul zilnic, iar timpul câștigat să-l reinvestească într-o altă formă de mișcare ușoară. Totodată, acum are o planificare mai bună a prânzurilor, spre exemplu. „Dacă înainte ieșeam din birou și găseam mâncarea pregătită la doi pași, acum trebuia planificată din timp, astfel încât să ai timp să o și gătești, să o și mănânci până la ora prânzului,” ne-a explicat Alex. S-a bucurat tare mult și pentru că a câștigat mai mult timp în care să se bucure de viața de cuplu.

Cel mai bun lucru pe care #WFH l-a adus în viața mea a fost, în mod clar, mai mult timp la dispoziție pentru mine și viața de cuplu. Pauzele de cafea de la birou, acum s-au transformat în pauze pentru hobby-urile mele. Timpul de navetă de dimineață s-a împărțit între extra sală și o plimbare liniștită spre casă. Naveta de seară e acuma o plimbare de cumpărături prin cartier sau o sesiune de yoga de relaxare. Plus, am posibilitatea de a lucra din alte locuri. Anul trecut mi-am petrecut câteva zile de vineri și luni la pensiuni departe de Cluj, pentru a da un start cumsecade la un weekend în natură sau în munți. Anul acesta sper să mă mut pe perioade mai lungi departe de Cluj pentru că nu mai este și nu va mai fi nevoie fizică de mine într-un birou. – Alex

Așa se face că #WFH n-a adus numai schimbări de care am fi preferat să nu avem parte în viețile noastre. Ne-am dat seama de acest lucru atunci când am adresat comunității noastre de pe Instagram următoarea întrebare: „Care a fost cel mai bun lucru pe care l-a adus #WFH în viața ta?”, iar ei au venit cu răspunsuri după cum urmează. Dar chiar și așa, atunci când munca ta nu mai este condiționată de prezența ta fizică într-un birou apar anumite riscuri.

credit: ChrisArinez

Riscul, atunci când nu mai e nevoie fizică de tine într-un birou – după cum spune Alex – e acela de a nu mai trasa niște bariere clare între viața ta personală și viața ta profesională. Maria este una dintre persoanele cu care am povestit și care a experimentat asta. Ea lucrează în cadrul departamentului de contabilitate al unei corporații de aproape doi ani. E asistent financiar-contabil, iar activitatea sa presupune în principal lucrul la calculator. De aceea, pentru ea, tranziția înspre #WFH s-a făcut destul de ușor. Modul de desfășurare al activității sale nu s-a schimbat decât din punctul de vedere al locului în care lucra. A fost nevoie, totuși, să-și traseze bariere pentru a-și proteja viața personală.

De multe ori încheiam programul mai târziu decât în mod obișnuit și eram mult mai obosită decât în condițiile normale de lucru. Tentația de a rămâne să lucrezi chiar dacă se termină programul este mult mai mare atunci când nu mai există stresul traficului la ore de vârf și al unui lung și obositor drum spre casă… M-aș bucura să revin la modul normal de desfășurare al activității, chiar dacă și #WFH are avantajele sale. Probabil este din cauza nevoii de revenire la normalitate, la obiceiurile de dinainte de pandemie, sau pur și simplu o nevoie de schimbare a peisajului. – Maria

Dacă reușești, în schimb, să trasezi niște limite clare între cele două, atunci ajustarea la #WFH și la tot ceea ce acest concept implică va fi mai ușoară. Acesta este, de exemplu, cazul Irinei. Ea lucrează în domeniul resurselor umane, în special pe recrutare și coordonare a unei echipe de HR. „Joc un rol de manager la nivel local pentru o companie ce activează în domeniul jurnalelor științifice, companie al cărui domeniu este unic în România,” ne-a detaliat Irina. Productivitatea sa a fost la fel de constantă și acasă, și la birou. Iar asta – credem noi – se datorează faptului că a încercat (și reușit cu succes) să traseze, în tot acest timp, niște bariere.

Nu consider că schimbările din viață personală mi-au afectat în vreun fel viața profesională în timpul pandemiei. Din fericire, nu am trecut prin evenimente neplăcute și, în general, îmi gestionez destul de bine cele două arii, astfel încât să nu las o parte sau alta afectată una de cealaltă. Cred că am ajuns să îmi creez niște limite clare, pe care le-am mai încălcat, ce-i drept (pentru urgențe în muncă – am mai răspuns la telefoane sau am mai verificat canalele de comunicare oficiale și în timpul liber), însă nu atât de des. Îmi place să știu, chiar dacă lucrez de acasă, că odată ce am închis laptopul de muncă, mă pot orienta către o carte, o plimbare sau conversații și timp petrecut cu cei dragi. – Irina

Tocmai din acest motiv, pentru Irina, #WFH este o opțiune pe termen lung, mai degrabă decât pe termen scurt. Conștientizează că sunt persoane pentru care a fost extrem de productiv acest sistem de lucru și, în același timp, sunt persoane care au suferit destul de mult după o vreme din cauza lipsei interacțiunilor sociale și a unui mediu de lucru – fie nu au mai făcut diferența dintre viață personală-viață profesională, fie nu au mai avut productivitate la fel de mare. E nevoie, totuși, de o flexibilitate care să se potrivească tuturor în funcție de cum și unde funcționează ei mai bine. De aceea, Irina e de părere că angajatorii au avut multe de învățat în urma acestui an.

Probabil mulți angajatori au realizat că #WFH este posibil și ar trebui să devină cel puțin, un avantaj/beneficiu pentru angajați. De exemplu, câteva zile pe lună în care să aibă #WFH. Este important și să lași o libertate de alegere, poate chiar s-ar economisi diferite costuri ale angajatorilor dacă cei care pot, ar merge pe un sistem permanent #WFH, iar ceilalți pe un office job obișnuit. – Irina

credit: CMARIXTechnoLabs

La fel de multe am avut de învățat și noi despre… noi înșine. Cătălina, spre exemplu, a descoperit că gătitul nu e cea mai nașpa activitate, ba chiar e ceva terapeutic și la final poți observa cum munca ta dă roade. Georgeta a aflat cât de mult îi displace singurătatea și monotonia. Alex a învățat să-și ofere flexibilitatea pentru a petrece chiar și zile de vineri sau de luni la pensiuni departe de Cluj, pentru a da un altfel de start weekend-ului sau săptămânii. Teodora a reușit să profite 100% de pauzele pe care le are, fără să piardă jumătate dintre ele. Ruxandra a putut, în sfârșit, să nu mai tragă de ea, să nu stea peste program și să ia pauze între activități, chiar dacă e acasă. Maria a început să-și protejeze mai bine viața personală. Andrei și-a (re)confirmat că disciplina este cea mai importantă atunci când ești adeptul #WFH. Irina a învățat că productivitatea sa poate să atingă cote maxime atât acasă, cât și la birou. Iar Diana a învățat să petreacă ore (sau chiar zile) întregi între aceiași pereți – lucru pe care, la început, n-ar fi crezut că va putea să îl facă. Val a înțeles că familia este cea mai importantă.

Iar fiecare dintre cei cu care am povestit noi pentru realizarea acestui material e o reprezentare a fiecăruia dintre noi care, deși n-am fost nicio secundă în prima linie, am trecut prin schimbări numeroase. Și cu fiecare modificare pe care stilul nostru de viață inițial a fost nevoit să o suporte, ne-am simțit tot mai obosiți, dorindu-ne tot mai mult să revenim la o normalitate așa cum o cunoșteam dinaintea lunii martie 2020. De-atunci încoace, ne-am adaptat. Ne-am (re)descoperit. Și ne-am (re)inventat. Cătălina ne-a spus la finalul discuției cu ea astfel: „Sunt sigură că, chiar și după ce se încheie pandemia, viețile noastre vor fi total diferite față de martie 2020. Chiar și așa, avem doar de învățat din experiențele astea.” Am învățat – și învățăm în continuare. Sperăm, totuși, că zilele în care ne puteam încojura de oameni în diferite contexte sociale, simțindu-ne în siguranță în timp ce făceam asta, nu sunt atât de departe de noi.

credit featured image: deannabains

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!