Evenimentele culturale sunt definitorii pentru un oraș dinamic și cu spirit tânăr, așa cum este Clujul. În perioada de dinaintea pandemiei urmăream cu sufletul la gură ce mai fac artiștii clujeni, participam la diferite expoziții sau mă implicam prin voluntariat la spații culturale locale, însă pandemia a produs numeroase schimbări, iar acum privesc cu nostalgie la zilele în care îmi petreceam timpul astfel. Rămânem, însă, optimiști și privim partea bună a lucrurilor: avem la îndemână acces nelimitat la evenimente culturale virtuale, fie că vorbim despre teatru, dezbateri, ateliere online de pictură. Totuși, am fost curioși să aflăm ce se mai întâmplă cu spațiile artistice pe care le frecventam, cum s-au adaptat pandemiei și ce proiecte viitoare mai pregătesc. Am stat de vorbă cu câțiva oameni din sectorul cultural, care au răspuns cu drag curiozităților noastre.
Când credeam că lucrurile intră pe făgașul normal, organizatorii de evenimente întâmpină în continuare dificultăți, prin închiderea bruscă de săptămâna trecută a cinematografelor și a sălilor de teatru.
Diana Buluga este actriță a Teatrului Național Cluj-Napoca și unul dintre fondatorii asociației Create.Act.Enjoy, unde activează ca manager cultural și trainer de ateliere de teatru și improvizație.
Deși sectorul cultural independent a fost și este grav afectat, iar situația este în continuare dezolantă la nivel național, din cauza lipsei fondurilor și din cauza birocrației, Diana e optimistă și observă avantajele situației: toate provocările au unit membrii comunității Create.Act.Enjoy și le-au testat creativitatea și răbdarea.
Perioada pandemiei a fost una plină pentru asociație, iar majoritatea activităților au fost susținute în mediul online.
Am desfășurat mai multe campanii online prin care am venit în sprijinul personalului medical, am realizat „ediția de bormașină” a programului nostru de Terapie prin Artă, concentrându-ne mult mai mult pe intervenții artistice – desene interactive, instalații audio sau multimedia, biblioteci sau pe activități care să ne permită să fim în spitale, în condiții de siguranță – concerte în curtea spitalelor, „vizite” pentru pacienți realizate prin telefon.
Deschiderea din toamnă a Caselor de Poveste a fost alt punct important al anului trecut, pentru noi. Să stai la masa Doinei Cornea, să bați la mașina de scris a Ioanei Em. Petrescu sau să cânți la pianul lui Sigismund Toduță, sunt doar câteva exemple din modul interactiv și neconvențional în care publicul a avut ocazia să se apropie de viața celor trei personalități clujene.
Anul 2020 a fost marcat de evenimente care au demonstrat cât de vulnerabilă devine o comunitate fără activități culturale și cât de necesară este găsirea unor soluții care să permită funcționarea organizațiilor din acest sector.
Toate astea, adăugate la proiectele în care am fost invitați ca parteneri, ne-au demonstrat că atâta timp cât îți iei și respecți toate măsurile de siguranță, ești flexibil și ai nervii tari, evenimentele cu public se pot întâmpla chiar și pe durata unei pandemii.
Evident, mai mult sprijin și mai multă înțelegere din partea autorităților ar fi fost binevenite, însă am demonstrat că se poate. Noi și alți colegi din sectorul cultural care s-au încăpățânat, lucru pentru care îi apreciez enorm. Contează mult, pentru că o comunitate fără cultură poate că rămâne sănătoasă fizic, dar psihic și emoțional resimte impactul.
După ce a aruncat o privire retrospectivă la anul 2020 și dificultățile inerente acestuia, Diana ne povestește și despre proiectele viitoare ale asociației.
Anul trecut am aruncat o privire mai atentă asupra a ceea ce facem și, mai ales, cum facem. Auto-analiza a fost stimulată și de trecerea printr-un proces de mentorat – În stare de bine, coordonat de FDSC. Asta ne-a făcut să înțelegem mai bine ce înseamnă o bună organizare internă și ne-a ajutat să ne detectăm punctele tari și punctele slabe ale organizației.
Întâmplarea face ca și anul acesta să fim parte dintr-un proiect asemănător – re:form, coordonat de Centrul Cultural Clujean, unde căutăm forme de regândire și eficientizare a muncii noastre sau forme prin care să avem mai multă grijă de starea de bine a echipei.
Ai putea zice că viitorul ne întoarce pe băncile școlii. Suntem și în plin proces de instruire a unei echipe foarte simpatice de voluntari, care ni s-au alăturat de luna aceasta. Ne dorim ca voluntarii să fie tot mai prezenți și activi în viitorul Create-ului.
Anul acesta arată promițător pentru Create.Act.Enjoy, care-și continuă programele Terapie prin Artă și Casele de Poveste, și pregătește noi proiecte axate pe instalații artistice, programe educaționale sau well-being care vor putea fi descoperite puțin mai târziu.
Vom continua să dezvoltăm proiectele noastre de cursă lungă. Anul acesta vom fi prezenți cu programul de Terapie prin Artă în șapte spitale din trei orașe, redeschidem Casele de Poveste din toamna trecută și deschidem altele noi, tot în toamnă. Mergem din nou în localități defavorizate pentru a combina arta cu educația în folosul adolescenților.
Ne bucurăm să aflăm că nici măcar perioada pandemiei nu a stopat faptele bune și inițiativele întreprinse de asociația Create.Act.Enjoy.
Imagini din cadrul proiectului „Prescripții cultural pentru burnout” realizat de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Create.Act.Enjoy
Doru Taloș, membru fondator și actor la Reactor de Creație și Experiment ne-a povestit cum s-a transformat teatrul după un an de pandemie și cum au făcut față artele performative anului 2020.
Sectorul artelor teatrale este dezavantajat pentru că implică o interacțiune cu spectatorul, însă Reactor a făcut pasul curajos de a-și muta activitatea în online și a pus la dispoziție ateliere de mediere culturală, dezbateri, spectacole preînregistrate sau evenimente live. Pe lângă metodele adoptate de ei, au mai primit ajutor și din exterior: Lights On a inițiat Solitude Performances, campanie de susținere a Reactor, prin care oamenii au cumpărat bilete.
Cei mai afectați de această situație au fost artiștii apropiați spațiului. Am încercat să distribuim cât mai bine resursele astfel încât să reușim să depășim împreună această criză. Și cel mai greu a fost să lucrăm cu atât de multă impredictibilitate, cu planuri date peste cap de n-ori, cu frustrarea că nu știm pentru ce lucrăm și când va ajunge la public munca noastră, cu jena de a ne trezi nevoiți să suspendăm evenimente de la o zi la alta.
Pentru noi, mediul online a creat o punte de comunicare cu publicul. E important ca el să știe că noi încă suntem aici. Am lucrat și în 2020, am pregătit spectacole noi, unele au fost prezentate online, altele așteaptă întâlnirea cu publicul într-un viitor cât mai apropiat. Pe lângă spectacole am încercat să oferim publicului o serie de ateliere de gândire critică sau dezvoltare profesională. Ca în fiecare an, în vară au avut loc cele două programe de rezidență dedicate proaspăt absolvenților din zona teatrului și dramaturgiei românești.
În aceste vremuri incerte, teatrul independent a încercat să-și creeze noi modalități de supraviețuire, să transforme provocările în artă și să se reinventeze.
Pentru artiștii de la Reactor, anul trecut a dat naștere unor teme serioase de gândire, în legătură cu munca, mobilitatea, nevoia de apartenență și de socializare, și s-au inspirat din subiecte cu care ne-am confruntat cu toții în decursul pandemiei.
Ne-am trezit suspendați și cred că e important ca după această pandemie să reclădim pe baze mai solide activitatea noastră. Am avut un răgaz să medităm la ce am făcut până acum și ne-am dat seama că nu am vrea să revenim ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am vrea să o luăm de la început, altfel. Mai asumat, mai curajos, mai așezat, mai cu sens atât pentru noi cât și pentru public. Ne facem planuri, încă nu vedem capătul acestei crize, dar sperăm că e aproape și sperăm că autoritățile locale și centrale vor fi deschise la căutarea unor sisteme noi de finanțare. Pentru că această pandemie ne-a arătat mai mult ca niciodată cât de dependent e teatrul „independent”.
Cu ocazia împlinirii a șapte ani, Reactor organizează Retrospectiva 7, care cuprinde o serie de dezbateri în jurul direcțiilor principale ale spațiului, un atelier de gândire critică și două spectacole de teatru scoase din arhivă.
În ultimele luni au lucrat la Dă-te din soare, o comedie autoironică despre încercarea de a-ți depăși condiția, care va avea premiera în data de 19 februarie. Dacă v-am stârnit curiozitatea, stați pe aproape, deoarece evenimentele vor fi transmise live pe pagina lor de facebook.
Fabrica de Pensule a fost un loc supus schimbărilor de-a lungul timpului și nu putem să-l trecem cu vederea atunci când vorbim despre modificările generate de pandemie. Spațiul a găzduit atât arte vizuale, cât și performative, iar de la finalul anului 2019 funcționează ca o rețea de expertiză și o organizație de tipul platformă-program-comunitate în care accentul activității este pus pe colaborare. Am stat de vorbă cu Theia Golea, coordonator comunicare și PR în cadrul FdP, și am aflat că organizația are un an plin de proiecte de asociere cu artiști internaționali, dar și organizații culturale locale.
Astfel, deși proiectele de anul acesta sunt diverse, se bazează în mare măsură pe partenerii implicați și pe rețeaua de profesioniști construită în timp în jurul Fabricii. De exemplu, proiectul Impex 2.0 presupune o serie de rezidențe artistice multidisciplinare pentru 4 artiste românce și 4 artiști internaționali pe modelul unui schimb de experiență în parteneriat cu organizații din Elveția, Franța și Georgia. Rezidențele artistice sunt o experiență importantă pentru artiști (și nu numai) și contribuie la dezvoltarea lor, de aceea ne dorim ca acestea să se poată desfășura fizic, nu doar online.
Un alt proiect la care lucrăm este Rubik, o platformă de conectare și consolidare a inițiativelor artistice independente profund afectate de creșterea agresivă a pieței imobiliare din Cluj-Napoca. Proiectul vizează acapararea unui spațiu dintr-o zonă cu specific business comercial și găzduirea a 4 expoziții în parteneriat cu Lateral ArtSpace, Grota, Aici Acolo Pop-Up Gallery și Gara Mică.
Anul 2021 este unul plin pentru FdP, prin organizarea atelierelor de mediere și educație artistică cu care ne-au obișnuit. Programul multianual va cuprinde cinci expoziții de arte vizuale în Cluj și în alte orașe din țară, iar pe partea de arte performative vor fi organizate laboratoare de aprofundare artistică și un proiect de mentorat artistic pentru un curator emergent care va avea șansa de a organiza o microstagiune de arte performative spre sfârșitul anului.
Dacă urmărim activitatea comunității FdP din anul 2020, putem vedea că a fost o perioadă la fel de creativă, deoarece unul dintre proiectele interesante organizate de ei a fost Historia-Hysteria. Proiectul de rezidențe artistice a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și am vrut să știm care a fost ideea din spatele acestuia.
În urma proiectului Riveranii la muzeu, desfășurat în 2019, în care artiștii comunității Fabricii de Pensule au lucrat cu o serie de muzee din Cluj, ne-am dat seama că era mai necesar ca oricând să intrăm și mai în profunzimea colecțiilor și programelor muzeale și, într-un fel sau altul, să le influențăm, deturnăm sau pur și simplu să le perturbăm. Seria de rezidențe artistice Historia-Hysteria trebuia să aibă loc în spațiile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, dar dat fiind contextul incert al anului 2020, rezidențele au fost înlocuite cu o experiență virtuală, pe parcursul căreia artiștii au lucrat cu muzeografii și curatorii muzeului pentru a-și dezvolta proiectele de cercetare.
Historia-Hysteria se înscrie în tendința muzeelor și instituțiile de patrimoniu din țările occidentale de dezvoltare a programelor de cercetare transdisciplinară care s-au dovedit a fi extrem de utile în analiza patrimoniului și istoriei locale și înțelegerea trecutului privit cu o lentilă proaspătă.
Dificultățile prin care trece sectorul cultural independent nu sunt o noutate, dar au devenit mult mai vizibile în această perioadă. FdP a încercat să le țină piept prin migrarea activităților în online, cu minusurile și beneficiile care au venit la pachet cu asta.
Pandemia a acutizat crizele deja existente, iar sectorul cultural independent a fost și este în continuare printre cele mai afectate. Situația precară pre-pandemică în care se regăseau majoritatea lucrătorilor culturali independenți – cauzată de subfinanțarea devenită deja truism, de lipsa unei plase de siguranță, de lipsa unui statut recunoscut al artistului, de contextul socio-economic etc, nu a făcut decât să ne vulnerabilizeze și mai mult. Măsurile guvernamentale de sprijin au recunoscut parțial un statut al artiștilor independenți, însă nu au fost racordate la realitatea muncii lor, sprijinul fiind astfel destul de limitat. O bună parte dintre operatorii culturali au rămas în mare măsură complet descoperiți.
Fabrica de Pensule nu mai are un loc pe care să-l poată numi “acasă”, iar acest lucru le-a afectat activitatea, deoarece artele performative presupun implicarea spectatorului. Chiar dacă pandemia ne-a făcut să ne imaginăm o restructurare a culturii, scenarii ipotetice în care tehnologia poate transforma orice spațiu din realitate în format digital, inclusiv teatrul, vedem totuși că un ecran nu reușește să înlocuiască experiența pe care o poate avea un spectator în momentul în care participă live la un performance sau la altă activitate culturală/artistică.
Existența unui spațiu constant de producție și difuzare este vital pentru o organizație care promovează, sub orice formă, artele performative. Având la dispoziție un studio de spectacole în regim permanent se traduce în posibilitatea dezvoltării unor programe mai complexe de dezvoltare a publicului, de profesionalizare a artiștilor tineri și a celorlalți operatori culturali și mai multă vizibilitate pentru organizație și proiectele desfășurate. La nivel de conținut, pot fi organizate, într-un mod mult mai amplu și mai coerent, stagiuni de spectacole, ateliere și rezidențe de creație și cercetare pentru artiști, producții de spectacole cu suficienți timpi de repetiție. Fabrica de Pensule administrează în continuare un spațiu de spectacole, însă împreună cu alte 3 organizații. Spațiul a fost inaugurat în martie 2020, cu exact o săptămână înainte de instaurarea stării de urgență. Sperăm ca în acest an să-l putem folosi la capacitate maximă.
Facem o trecere spre sectorul artelor vizuale cu Alina Andrei, curatoare la White Cuib, care ne-a povestit despre proiectele anterioare și viitoare ale galeriei.
Anul trecut, pe la începutul pandemiei, ne-am adaptat cam ca toată lumea – adică am expus în mediul online (pe conturile noastre de Facebook şi Instagram). E vorba mai exact de proiectul Jurnalul de Virus/ Virus Diary, iniţiat de Dan Perjovschi, la care au contribuit zilnic, până în luna mai, zeci de artişti români şi străini. Artişti din România, Rep. Moldova, Germania, SUA, Marea Britanie, Austria, Italia, Portugalia, Spania, Grecia, Cehia, Bulgaria, Uruguay, Indonezia, Columbia, Franţa, Malaezia, China, Japonia, Polonia, Muntenegru. Probabil că în afara acestui context mai greu s-ar fi mobilizat toată lumea. Sperăm să expunem proiectul şi pe pereţii galeriei, nu doar în mediul virtual. E posibil ca Jurnalul de Virus să fie expus într-o galerie din Madrid, după ce vor fi ridicate restricţiile (însă până nu va trece pandemia nimic nu e sigur).
Ulterior, pentru că am păstrat spaţiul galeriei închis pentru public, am mutat expoziţiile în vitrină – pentru a putea fi văzute din stradă. Momentan o să mai păstrăm această formulă. Poate nu cea mai fericită, dar în mod cert mai sigură în acest context. Vom încerca să punem în practică şi restanţele de anul trecut, expoziţiile care s-au amânat din cauza pandemiei. Evident, în această perioadă nimic nu e sigur 100%.
Sebestyén György Székely este directorul Galeriei Quadro și ne oferă câteva insight-uri despre temerile cu care se confruntă artiștii în această perioadă și despre cum au reușit să se descurce în anul 2020.
Anul trecut ne-am concentrat pe proiecte de artă contemporană. Artiștii ne-au căutat pentru a putea lucra și expune în cadrul spațiului nostru de proiecte, astfel s-a născut expoziția 8 Hours of Motivational Tunes, inițiat de Dan Beudean. Expoziția, care s-a putut vizita foarte puțin, a oferit o expresie foarte bună a incertitudinilor și oscilațiilor pe care le-am resimțit mulți dintre noi de la începutul pandemiei.
La sfârșitul anului am reușit să organizăm Rooms, și să o deschidem într-un moment când inclusiv artiștii expozanți din Germania și Olanda au putut lua parte. Eu în schimb am deschis expoziția prin prezență virtuală, fiind în autoizolare, chiar dacă eram aici în oraș. Cu una din artistele participante nici nu ne-am cunoscut. Au fost multe luni de discuție pe facetime, iar în momentul când ea se afla la galerie, tot așa am continuat. Era o chestie ciudată asta. Acea expoziție era despre modul în care locuim spațiile, cele fizice, mentale și psihice. A fost gândită încă înainte de pandemie, dar a obținut un sens total nou și actual prin faptul că am deschis-o atunci.
Publicul este nucleul fiecărei expoziții, parte integrantă a dialogului care se formează între om-artă, iar lipsa acestuia a fost una dintre cele mai sesizabile dificultăți ale galeriei, pe care au încercat să le combată prin migrarea în online.
Dificultatea cea mai mare a fost lipsa vizitatorilor. Am simțit cumva că organizarea evenimentelor poate fi o risipă, dacă acestea nu au un public fizic. Pe de altă parte, s-au conturat foarte clar și noi posibilități, cum este necesitatea creării de conținuturi specifice pentru audiență virtuală. Acolo e mult loc de inovație și de regăsire a unui angajament real între galerie și public.
Galeria Quadro este un reper cultural clujean important care pune la dispoziția publicului evenimente complexe și diverse, și creează un spațiu friendly, dedicat dialogului între artiști.
În timpul primăverii-verii dorim să realizăm o amplă expoziție despre scenografia de teatru de păpuși. În paralel, trei tineri artiști o să realizeze o expoziție de grup, într-o formulă care la noi a devenit obișnuită: artiștii curatoriază singuri expoziția proprie. Nu este vorba despre o simplă folosire a spațiului de către ei, comunicarea între artiști și galerie fiind permanentă la nivel de pregătire a expoziției. Astfel, ne îndepărtăm de o formulă curatorială prea “intruzivă” și ne propunem să oferim suport în toate fazele creării unei expoziții.
Ne-am dat seama că bunul mers al sectorului cultural ține foarte mult de puterea de adaptare a organizațiilor și inițiativelor, însă ține în aceeași măsură și de noi să le susținem, așa cum putem, dacă ne dorim să avem parte și în viitor de galerii deschise, expoziții noi, spectacole de teatru captivante.
Tu cum ai susținut spațiile artistice din Cluj în această perioadă?
