Cum e să fii organizator de evenimente în pandemie? Cum este să te trezești cu evenimentul la care ai lucrat în ultimele 300 și ceva de zile amânat / anulat? Să vrei să faci, dar să nu poți? Și când vezi o luminiță și îți recapeți speranța în posibilitatea existenței unui eveniment, să ai reguli noi de organizare de pe o zi pe alta.
Am urmărit și fost aproape în ultimele luni de toți cei care s-au încumetat să ne scoată din casă în condiții sigure, iar acum, când pare că s-a așternut liniște completă peste scena evenimentelor, am stat de vorbă cu Alin Vaida, Managing Partner la Fapte și director executiv la Jazz in the park, pentru a afla cum a trecut anul 2020. Mai ales că în martie, când a început pandemia, tocmai anunțase poate ce ar fi fost cel mai bun line-up al festivalului, făcuse primul anunț de trupe, abia luaseră premiul Europe’s Best Small Festival și aveau un concert indoor programat pentru 17 martie. O perioadă plină, dată peste cap în doar câteva zile.
Îmi aduc aminte că atunci când a început povestea cu lockdown-ul și era agitație foarte mare în presă, nu prea am băgat de seama la ce se întâmplă. Timp de o săptămână am mers înainte cu demersurile necesare organizării concertului, fiind siguri că nu ne poate opri nimic. Aveam o oarecare reticență, dar nu ne-am închipuit că nu am putea susține concertul deloc. Pe scurt, nu luam în serios pandemia. Când a fost anunțat lockdown-ul, eram cu toții la birou, era ora prânzului, și am zis – ok, hai să mergem acasă. Și ne-am dus acasă. Nu am apucat să dau nici măcar un mail organizatoric către colegi, în care să propun un program de lucru, niște planuri de viitor, să le zic că ne concentrăm pe proiectele x și y. Am luat-o ca pe o mică pauză, credeam că va dura maxim 2 săptămâni, nu ceva pe termen lung. Abia când am anulat Concursul Jazz in the Park ne-am dat seama că anul acesta nu mai organizăm nimic.
Și apoi au văzut despre ce e vorba, de fapt. Așa că, au decis să se implice în inițiativa Un Singur Cluj, unde fiecare din echipă și-a găsit un rol. Și a fost un sentiment aparte, și pentru noi, și pentru ei, să vedem toți organizatorii de evenimente, circa 60-70 de persoane din organizații diferite, așezați la aceeași masă și lucrând cot la cot. Își imaginau că, dacă trag tare cu Un Singur Cluj, vor scăpa țara până în vară de pandemie. Noi am apreciat puterea aceasta de reacție de care a dat dovadă Clujul în acel moment, iar Alin ne-a mărturisit că proiectul va continua, chiar a și existat o discuție în acest sens pentru a face ceva recurent cu Un Singur Cluj. Doar că e greu să vorbească acum despre ceva concret pentru că a fost un an obositor din punct de vedere psihologic și momentan e liniște, fiecare încearcă să înțeleagă ce vor face anul viitor.
Încă din iunie cândva mi-am dat seama că 2021 s-ar putea să fie foarte similar cu 2020 și am făcut pace cu acest gând. Singura diferență pe care o văd e că avem mai mult timp să ne pregătim și am trecut o dată deja prin problemă. Dar tot nu pot privi cu energie și optimism către 2021, îl văd ca un an de uzură. Cred că va mai trece ceva timp până vom vedea concerte cu oameni în picioare, fără restricții de capacitate. În același timp, sper sincer că și autoritățile, nu numai noi, au învățat ceva despre 2020, și se vor lua măsuri ca să putem supraviețui. În 2020 toți am avut o rezervă, o mică resursă, am avut cum să ne descurcăm cât de cât, un orgoliu de a nu ne da bătuți, dar cred că cuvântul cheie al anului 2021 este ”supraviețuire”. E greu să-ți păstrezi motivația și există și o presiune negativă foarte mare. Întotdeauna a fost presiune când organizam Jazz in the Park, dar era presiunea de a face lucrurile cât mai bine. Eram într-o competiție cu noi înșine. Presiunea era pozitivă, urmăream maximul dintr-o situație. Acum e tocmai invers. Urmărești să supraviețuiești, să faci minimul necesar ca să poți să te concentrezi și pe altceva. Iar efortul psihic s-ar putea să fie mult mai mare pentru că nu mai ai contextul de anul trecut, adică să te odihnești. Pentru că nu ți-a fost afectat doar jobul, ci și concediile, lifestyle-ul, hobby-urile, ieșirile cu prietenii.
La începutul anului aveau programate concertele Dominic Miller și Grey Paris, Concursul Internațional Jazz in the Park, festivalul propriu-zis, Art in the Street și Classic Unlimited – turneul de 8 concerte a lui Bogdan Vaida. Din toate acestea le-a ieșit o expoziție-statement în Parcul Central, în perioada când trebuia să aibă loc festivalul, o adaptare a festivalului Jazz in the Park în Parcul Etnografic, Classic Unlimited – mutat aproape integral în aer liber, și o formă e evenimentului Art in the Street, de care Alin spune că nu vrea să-și aducă aminte prea curând.
Mă bucur că am reușit să facem ceva, însă noi am ținut tot timpul foarte mult la conceptul de bază și mesajul din spatele evenimentului. Art in the Street ar fi trebuit să aibă anul acesta o transformare în care noi credeam foarte mult. Proiectul acesta și-a îndeplinit foarte rapid misiunea încă de la început. La început l-am făcut ca să atragem atenția asupra Centrului Vechi. Și a funcționat. Mai apoi, artiștii stradali se plângeau că nu au o relație bună cu autoritățile locale, că nu știu cum să-ți obțină aprobările. Am pus accent pe asta și am văzut schimbări încă de prima dată când am vorbit despre asta. Și anul acesta am pus ochii pe curțile interioare din oraș, foarte multe la număr de altfel și foarte puțin exploatate. Plecând de la ideea unui festival vechi de 100 de ani ce are loc în Spania, ne doream să animăm aceste spații. Și acest proiect a avut două retrogradări, mai întâi când ne-am dat seama că nu-l putem face la dimensiunea dorită, pentru că părea ușor neetic să aducem străini în curțile oamenilor.
Așa că, l-au redimensionat și s-au îndreptat spre curți publice. Dar cu 2 zile înainte de eveniment a venit o hotărâre de Guvern total neașteptată de ei, cea de interzicere a evenimentelor în spațiile deschise. Lucru la care nu s-au așteptat absolut deloc având în vedere faptul că toată vara asta s-a propovăduit: faceți afară, faceți afară. Și într-o zi au mutat tot proiectul în spații închise, la 30% din capacitatea spațiilor. Alin spune că a simțit că s-a pierdut din mesajul evenimentului, probabil și din calitatea lui. Nu l-au putut amâna pentru că proiectul se baza pe două finanțări și ar fi avut foarte mari probleme în viitor pe partea aceasta. Dar au supraviețuit și ne-au promis că își vor lua revanșa cu altă ocazie. Noi zicem că nu au pentru ce, ne-au oferit motive faine de ieșit din casă în contextul dat. Și, evident, ajungem și la Jazz in the Park – Tiny Version.
Cred că Jazz in the Park – Tiny Version a ieșit foarte bine, a fost un exemplu de bune practici. Am simțit-o ca o victorie de necontestat. Doar că atunci când noi am făcut acel eveniment erau 200-300 de cazuri anunțate zilnic, era cald, mustea în aer o atmosferă chill. Dar apoi am avut o ascensiune a cazurilor și cel mai tare am simțit evoluția pandemiei în turneul Classic Unlimited, unde am avut 8 concerte programate și doar două susținute după programul inițial. Au fost orașe la care a trebuit să renunțăm pentru că a crescut foarte mult coeficientul de cazuri la mia de locuitori, am avut reprogramări cauzate de restricții, de vreme. Și mai interesant e că turneul era gândit pentru spații închise, iar atunci când ne-am mutat outdoor au venit și costuri suplimentare de echipamente, de profesioniști. Pe care nu ni le-am permis. Așa că, a trebuit să învățăm noi să construim scene, să montăm instrumente de sonorizare. Lucruri pe care le-am făcut noi ca să putem să mai salvăm niște bani. Am simțit că tot turneul am fost ca pe gheață, iar când am ajuns la mal, toată s-a spart în spatele nostru.
Faptul că toate evenimentele organizate de ei în 2020 au fost sold-out le-a arătat că oamenii aveau nevoie de ele. În ceea ce privește Jazz in the Park – Tiny Version, își doresc să păstreze aceast concept, dar cu un număr maxim de participanți, setat de ei. Diferența dintre versiunea mai mică și varianta oficială Jazz in the Park, pe lângă includerea biletului, va ține de conceptul muzical și diverse programe pe care vor să le facă. Cele două event-uri sunt complementare și pot să închege mult mai bine misiunea Jazz in the Park, zice Alin.
Pe lângă faptul că Parcul Etnografic are o energie aparte, care poate fi combinată foarte bine cu multe concepte artistice, spațiul are o structură logistică incredibil de practică. Pe de o parte, era închis, deci puteai controla câtă lume vine în eveniment și, pe de altă parte, avea curțile interioare, unde iar aveai grad mare de control. Și tu puteai face un eveniment foarte sigur și ușor de controlat aici, puteai să creezi ceva mai dinamic decât chestiunea aceasta cu statul pe scaun. Mi-a părut rău să văd că au fost multe evenimente susținute acolo după noi, dar nimeni nu s-a folosit de compartimentarea aceasta. S-au ”furat” din ideile noastre – poziționarea scenei, baloții de fân, dar nimeni nu a împrumutat și principiul fundamental de siguranță în jurul căruia noi am construit ediția Tiny Version.
Nu am vrut să încheiem discuția cu Alin fără a-l întreba, ca în multe alte dăți în care am stat la povești cu el, cum vede el zona culturală locală și națională. Mai ales având experiența acestei perioade și văzând cum a fost gestionată criza actuală de către cei aflați la conducere.
Atunci când a apărut, în martie, ordonanța de urgență, era notat că sunt sunt interzise activitățile culturale. Evenimentele publice erau interzise în alt articol, dar nu asta e relevant aici, ci faptul că tu nu poți interzice activități culturale. Nu poți interzice poetului să scrie, muzicianului să repete, organizatorului de evenimente să se pregătească cu următorul eveniment. Cred că acea formulare ne-a arătat cât de bine înțelegem fenomenul cultural în România, precum și interesul în zona aceasta, dar a și dat mână liberă tuturor să pună punct acestei povești legate de cultură, și aici mă refer la programele de fonduri nerambursabile și altele. Primăria Cluj a fost printre puținele care au menținut acest fond, adaptat condițiilor. Și pe noi ne-a ajutat mult asta, se vede că la nivel local autoritățile joacă un rol complementar în relația cu evenimentele. Pe de altă parte, când e o criză se vede cu ochiul liber ce nu funcționează. Pe termen scurt, n-am nici cea mai vagă idee ce ar trebui să facă, însă, pe termen lung trebuie încercuite cu roșu toate punctele proaste pe care le-am văzut în pandemia aceasta și să nu le lăsăm să se repete. Personal, cred că ar trebui să redefinim cuvântul ”cultură” în limba română. Cultura e artă combinată cu lifestyle, înseamnă experiențe. Nu e doar artă. Nu simt că a fost pusă pe locul pe care merită să fie anul acesta.
În ceea ce privește anul viitor, Alin ne-a asigurat că, oricât ar trebui să se adapteze, nu vrea să renunțe la scopurile și conceptele de bază ale evenimentelor pe care le organizează. Și asta pentru că îi e frică că va fi prea greu să revină la ce erau atunci când condițiile ne vor permite. Momentan se simte optimist, simte că-i revine energia și e sigur că-i va veni o idee. Are emoții doar pentru că sunt și variabile incerte implicate în discuție. Trebuie să verifice de ce resurse financiare pot dispune în anul viitor, ca să își dea seama de dimensiunea proiectelor, trebuie să facă o cercetare destul de riguroasă în a anticipa, chiar ghici, ce se va putea întâmpla anul viitor, însă ce e sigur este că, cel mai probabil, nu vor încheia anul acesta fără un plan pentru 2021.
