Producători locali de bijuterii din Cluj

Home $ Made in Cluj $ Producători locali de bijuterii din Cluj

by | Sep 15, 2020 | Made in Cluj

Dacă obișnuiești să ne citești articolele, probabil ești deja la curent cu seria producătorilor locali despre care am început să scriem lunile trecute. Până acum ți-am prezentat diverși producători de alimente din zona Clujului, iar ușor-ușor ajungem și la subiecte mai diferite. În articolul de față am inclus informații interesante despre câțiva producători locali de bijuterii, precum și poveștile prin care au luat naștere business-urile lor și unde le poți vedea și tu lucrările.

Horia Câlțea a început în anul 2015 să creeze bijuterii și obiecte mici de decorațiune fabricate din diverse metale, pietre și obiecte din natură. Acesta și-a lăsat în urmă vechea lui viață și, la 45 de ani, și-a înființat brand-ul Horia Câlțea Jewellery, proiect care îi permite să își exprime propria viziune asupra bijuteriei publicului întreg. Pentru a fi cu un pas mai aproape de visul său, Horia a urmat cursurile școlii de bijuterie din Cluj-Napoca, care l-au ajutat să învețe metode noi de lucru tradiționale și contemporane. De-a lungul timpului a lucrat cu Adrian Bobletec, unul dintre putinii artiști orfevrari din România cu o experiență de peste 20 de ani în arta confecționării, prelucrării și restaurării de bijuterii și obiecte de artă. În prezent, Horia se ocupă cu confecția de inele, brățări, cercei, medalioane, lanțuri și pandantive. Obiectele realizate de către el sunt piese de artă unicate, realizate manual și cu mare atenție la detalii. Personal, una dintre cele mai fascinante colecții ale creatorului este The Royal Hazelnut Collection, un tribut adus naturii și o colecție neconvențională de bijuterii care surprinde aluna în diverse ipostaze: îmbrăcată în argint, cu pietre, găurită, cu coroană de pietre prețioase. Horia consideră că bijuteriile prind valoare atunci când sunt purtate și nu doar expuse într-o vitrină, așa că obiectele confecționate de către el sunt făcute la comandă. Acesta lucrează îndeaproape cu clienții săi și caută să îi cunoască cât mai bine, tocmai pentru ca produsul final să fie cât mai apropiat de gusturile lor. În portofoliu său se găsesc atât colecții de bijuterii pentru femei, cât și pentru bărbați. Intră aici pentru a vedea toate lucrările lui Horia.

Cristina are o experiență de mai bine de 10 ani în domeniul confecționării de bijuterii. În prezent, alături de Andrei, comercializează în mediul online cercei, pandantive, brățări, inele și diverse seturi din argint și flori naturale sub numele brand-ului lor, Fior. Cristina a știut încă de când era mică că vrea să răspândească fericire în jurul ei, iar cu timpul și-a dat seama că cele mai bune instrumente pentru aceasta sunt chiar mâinile ei. Bijuteriile și accesoriile lor sunt unice, fiind realizate manual și cu mare atenție pentru detalii. Cei doi folosesc argint, argint placat cu aur 24k și flori uscate și presate, motiv pentru care nu pot exista două piese la fel marca Fior. Ideea florilor ca parte a bijuteriilor i-a venit Cristinei în anul 2011, când și-a amintit de zilele de vară petrecute la bunici, de parfumul florilor de câmp și de plăcerea de a le presa cu grijă în cărți. Gândul că acele zile au trecut a întristat-o, iar încă de atunci încearcă să readucă spiritul vremurilor mult-mai-simple clienților săi care iubesc și ei natura. Procesul de creație este relativ simplu: se aleg plantele și florile, timp în care curg ideile de posibile asamblări și combinații, după care sunt așezate în rășină specială și sunt transformate în bijuterii delicate. Plantele și florile folosite de Cristina și Andrei sunt culese exclusiv de pe teritoriul țării. Misiunea familiei lor este simplă: vor să bucure oamenii cu bijuterii și alte piese, care să le facă sufletul să vibreze. Poți intra aici pentru a vedea bijuteriile create de cei doi.

Réka Rebeka Fazekas este fondatoarea și inițiatoarea bijuteriilor RebekArts. Bijuteriile create de către ea sunt elegante, vibrante și colorate, aducând des aminte de niște tablouri pictate. Aceasta a finalizat studiile la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca ca designer de textile, lucru care a inspirat-o mai departe să creeze accesorii. Prima ei piesă confecționată pentru purtarea de zi cu zi a fost un cercel realizat dintr-o bucată de carton vopsit și finalizat cu silicon. Văzând că această piesă atrage atenția publicului, Rebeka a continuat să creeze bijuterii, cu care ulterior a debutat la târguri de modă și de design. Creațiile ei ies în evidență prin formele si culorile îndrăznețe, precum și prin materialele pe care le folosește în prezent: lemn și rășină. Pe parcursul unui an apar mai multe colecții, în funcție de dispozițiile ei și care se diferențiază prin forme, concepte și culori. Pentru Rebeka, producția de bijuterii este un proces creativ și nu unul automat, motiv pentru care lucrările ei apar în serii limitate. Un factor important pentru brand-ul ei este purtabilitatea, dar uneori creativitatea își spune cuvântul, și astfel ies bijuteriile cu forme mari și cu contraste puternice. RebekArts confecționează în special cercei, iar fiecare piesă este unică și lucrată manual. Poți vedea produsele ei aici.

Atelierul lui Bogdan este un brand românesc care a luat naștere acum trei ani la inițiativa designer-ului Bogdan Lucian. Acesta lucrează cu argint simplu și placat cu aur și realizează diverse bijuterii personalizate: medalioane, cercei, brățări. Inspirația și-o ia din diverse idei, amintiri și vorbe din mintea sa, pe care le transpune ulterior în creații unice, lucrate și finisate manual, de diverse forme și dimensiuni, fotogravate 3D, decupate sau gravate. Fiecare piesă este lucrată individual și cu grijă, iar finalizarea unei piese îi ia, în general, câteva zile lucrătoare. Intră aici pentru a vedea lucrările lui Bogdan.

Chic Bijoux face anul acesta 10 ani de activitate în domeniul producției de bijuterii handmade, fiind totodată unul dintre cei mai mari producători de pe piața clujeană. Echipa Chic Bijoux se asigură zi de zi că oferă clienților săi creații unicate și personalizate cu cea mai mare atenție pentru micile detalii: brățări, pandantive, lănțișoare, cercei și inele. Brand-ul poate fi o alegere potrivită pentru tine dacă îți plac obiectele realizate din argint, aur, pietrele semiprețioase, perlele Swarovski sau chiar diamantele naturale. Gama de produse este una variată și care cuprinde colecții precum Circle of Life, care cuprinde tot felul de bijuterii bazate pe cercuri și deviații ale acestuia sau Colors of Joy, care se axează mai mult pe culori și au la bază modele mai complexe. Cât despre partea de personalizare, oamenii din echipă gravează la cererea clientului diverse simboluri, imagini și cuvinte pe piesele lor, lucru care poate fi extrem de util atunci când cauți un cadou pentru cineva drag ție. Chic Bijoux are propriul atelier de creație în Cluj, pe Strada Branului 1-3. Poți găsi aici mai multe informații despre produsele lor.

Tu ce alți producători de bijuterii din Cluj cunoști? Dă-ne un mesaj și îl vom include în această listă.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!