Peste 3.000 voturi de la peste 1.500 de clujeni pentru inițiativele tinerilor în prima săptămână de votare la Com’ON Cluj-Napoca ’20

Home $ Știri Cluj $ Peste 3.000 voturi de la peste 1.500 de clujeni pentru inițiativele tinerilor în prima săptămână de votare la Com’ON Cluj-Napoca ’20

by | Sep 9, 2020 | Știri Cluj

3.022 voturi exprimate de 1.507 de persoane s-au înregistrat în prima săptămână de votare a celor 70 de inițiative de dezvoltare urbană locală înscrise în procesul participativ de tineret Com’ON Cluj-Napoca. Perioada de votare a început marți, 1 septembrie și se va încheia duminică, 20 septembrie, la ora 23:59.

71 de inițiative pentru dezvoltarea comunității clujene au fost înscrise în perioada 11 iulie – 24 august 2020 de către 45 de grupuri formate din 191 de tineri. Media de vârstă a celor care și-au înscris ideile la Com’ON Cluj-Napoca ‘20 este de 22 ani. Tinerii au propus 30 inițiative pe teme de sănătate, 54 despre învățare, 28 au abordat subiecte despre participare și 24 au propus inițiative pe teme de activare a mediului. În urma verificării tehnice, 70 de inițiative au intrat în etapa de vot. Până în acest moment, cel mai mare număr de voturi primit de o idee este 156, iar 22 dintre ele au primit peste 50 de voturi.

Toți cei ce locuiesc, muncesc și/sau studiază în Cluj-Napoca pot vota online ideile preferate. Votul poate fi exprimat pe website-ul proiectului www.comoncluj.ro, secțiunea Votează – acolo se găsește lista integrală a propunerilor, cu descrierea fiecăreia. O persoană poate vota cel mult 10 inițiative și odată acordat, votul nu mai poate fi retras. Pentru a putea vota, persoana trebuie să să se logheze cu un cont de Facebook existent sau nou creat. Mai multe despre procesul de votare puteți citi aici.

Știm deja că tinerii clujeni sunt creativi și că nu ratează ocazii să ne reamintească constant acest lucru. Anul acesta avem aproape 200 de tineri cu idei faine, crețe, istețe pentru a contribui și a dezvolta ecosistemul comunitar din Cluj. Acum e rândul nostru să participăm, al celor ce locuim, lucrăm sau studiem în oraș – e timpul să votăm ideile tinerilor! Com’ON!, spune András Farkas, directorul strategic al Grupului PONT, asociația care implementează proiectul Com’ON Cluj-Napoca.

Inițiativele au fost înscrise de tineri cu vârsta între 14 și 35 de ani, în grupuri formate din minimum 3 persoane, iar ideile participanților s-au încadrat într-una (sau mai multe) din cele patru categorii-reper oferite de organizatori: Sănătate – Cum se simt tinerii acum și ce pot face ca să ne simțim noi toți mai bine, atât fizic cât și mintal?; Învățare – Cum se pot echipa tinerii mai bine pentru a se descurca în viață? Ce doresc să însușească pentru asta?; Participare – Ce pot face tinerii pentru comunitate, cum se pot implica în viața orașului?; Activarea Mediului – De ce fel de oraș au nevoie tinerii pentru a-și trăi potențialul la maxim și a se implica în rezolvarea nevoii tuturor membrilor comunității și în dezvoltarea orașului?

În urma votului online, primele minimum 45 de inițiative în ordinea numărului de voturi vor fi sprijinite financiar de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca – cu maximum 3.500 de lei/inițiativă – și vor fi puse în practică în perioada 23 septembrie – 15 noiembrie 2020.

Let’s do well together! Let’s vote!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!