E destul de greu să te relaxezi când vezi că alții s-au relaxat atât de tare încât ne confruntăm cu un nou vârf al cazurilor. E imposibil să ne izolăm în pădure sau să stăm doar în casă, doar că simt că nu explorăm toate opțiunile pe care le avem, și e păcat că ne punem într-o astfel de situație. Pe noi, pe cei dragi nouă. Noi tot venim cu idei în acest sens, idei de ce să mai faceți pe afară ca să vă umpleți timpul, pe unde să mai porniți în drumeție, la ce evenimente outdoor să luați parte în siguranță. Azi vă propunem și o tură pe la muzeele și galeriile deschise în această perioadă în oraș. Noi le-am vizitat deja și am povestit despre experiență mai jos.
Prima oprire am făcut-o la Centrul de Interes, care și-a redeschis ușile în data de 26 iunie cu expoziția ”ll faut cultiver notre jardin”, curatoriată de artistul Ovidiu Leuce. A fost prima mea vizită aici, în ciuda faptului că am auzit mult vorbindu-se despre acest spațiu de producție și rezidențe artistice. Nu știam exact ce așteptări să am când am intrat în curtea centrului, dar odată ajunsă în spațiul expozițional de la etajul 4, unde se reunesc lucrările celor 24 de artiști din Cluj-Napoca, București, Oradea și Trodena (Italia), am acceptat cu bucurie sentimentul stârnit: curiozitate, nerăbdare, interes.
Încă de la intrare aveți parte de o scurtă introducere în arta din spatele lucrărilor și aflați că expoziția e structurată în jurul frazei concluzive din “Candide sau Optimismul” de Voltaire. Conform acestuia, după ce eroul romanului călătorește “în cea mai bună din toate lumile posibile”, dar întâmpină o serie nesfârșită de dezastre, războaie și alte nebunii umane, sfârșește prin a recomanda îngrijirea “grădinii noastre” ca antidot împotriva doctrinelor ideologice și ca rețetă pentru o viață împlinită: “este bine spus, a răspuns Candide, dar trebuie să ne cultivăm grădina”. Avem, așadar, un act artistic venit ca răspuns la timpurile trăite. Și ce timpuri, domnule! Probabil că fiecare dintre noi avem o viziune diferită a ceea ce se întâmplă în prezent, dar ‘Notre jardin’ / ’Grădina noastră’ face mai mult referire la noi, la interiorul nostru, la atenția pe care trebuie să o acordăm acum minții și sufletelor proprii, dincolo de ce energii și forțe distructive ne înconjoară. Este o expoziție care liniștește, care îndeamnă la calm și la reglarea pulsului, sau cel puțin, eu așa am simțit-o, chiar și în fața elementelor mai dramatice.
Noi am fost în timpul săptămânii, pe la ora 18:00, într-o zi de marți. Mai erau încă vreo 2-3 vizitatori, toți purtam măști și nu am avut dificultăți în a menține distanța recomandată unul de celălalt. Spațiul e generos și vă puteți bucura de artă fără grija că vă suflă cineva în ceafă. Pe pereți, la fel de artistic precum lucrările artiștilor, sunt desenate simplu și câteva scheme care înfățișează normele de bună purtare: să păstrați distanța, să vă dezinfectați mâinile, să purtați masca. Au trecut vremurile când singura problemă era să nu răspunzi la telefon într-un astfel de spațiu. Dintre toate locurile pe care le-am văzut post-izolare, acesta mi-a plăcut cel mai mult din punct de vedere al îndemnurilor către public de a fi atenți la ei și la cei din jur. În final, notez aici faptul că expoziția poate fi vizitată de marți până sâmbătă, între orele 16:00 și 19:30, la etajul al patrulea al clădirii. Intrarea este liberă. Enjoy!
Next stop: Muzeul de Artă. Aici nu pot spune că n-am mai fost. Am mai fost. La un concert marca Jazz in the Park, la o bere artizanală alături de cei de la Beer Hype Festival. Am fost, dar n-am intrat în muzeu propriu-zis, deci nu știu dacă ”se pune” sau nu. Cert este că am decis să vizitez expoziția temporară, și tocmai pentru motivul enunțat mai sus, și pe cea permanentă, a artiștilor români, ca să știu că am văzut-o. Galeria Națională, așa cum mai este numită, am simțit-o mai mult ca pe o plimbare înapoi în gimnaziu, la orele de desen, când profesoara ne vorbea despre viața lui Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu și ne trecea picturile lor prin fața ochilor cu ajutorul proiectorului. Nici nu îmi mă gândeam la vremea aceea că ele există undeva în România, că voi ajunge să împart același oraș cu aceste picturi celebre sau să stau în fața lor.
În contextul pandemiei actuale, la Muzeul de Artă a fost stabilit un circuit de vizitare unidirecțional. Încă de la intrarea în curte există semnalistică care vă direcționează, nu aveți nicio șansă să vă încurcați la fața locului. Accesul în incinta clădirii se face doar dacă aveți mască de protecție medicală sau non-medicală (pe care trebuie să o păstrați peste gură și nas pe durata întregii vizite), dacă acceptați controlul temperaturii și treceți ”testul” și după ce încălțați botoșeii de unică folosință care vă sunt oferiți la intrare de către ei. Dezamăgirea mea a fost că, în niște poze postate pe pagina de Facebook de la vernisajul expoziției temporare, invitații speciali erau cu masca în mână. Voi să nu faceți așa. Numărul maxim de persoane într-o sală de exploziție este de 3, iar durata vizitei a fost limitată la maximim 60 de minute. Noi am fost sâmbăta trecută, la ora 15:00, și nu mai era nimeni. Nu am știut de limita de timp, dar am finalizat turul în cam 50 de minute oricum, iar semnalistica ne-a indicat drumul spre ieșire. Pentru mai multe detalii referitoare la măsurile de protecţie sanitară, puteţi accesa link-ul acesta.
În weekend, așadar, am avut noroc și am mai prins expoziția intitulată ”Dialog între pensulă și daltă”, o expoziția de pictură și sculptură a artiștilor Mircea POPIȚIU și Ioan ȘEU. Arta contemporană, din punctul meu de vedere, este așa cum o vede privitorul și depinde de starea lui, de ziua lui, de cum i s-a aliniat norocul în ziua respectivă. Putem să ne uităm 10 oameni la o pictură și doar unul să vedem frumosul. Acum, în locul acestor lucrări găsiți expoziția de pictură cu lucrări semnate de Biró Éva, care vă așteaptă până îmn data de 26 iulie. Începând cu data de 8 iulie 2020, programul de vizitare al expozițiilor Muzeului de Artă Cluj-Napoca este de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00. Ultima intrare este la ora 16:30. Intrarea la expoziția permanentă a fost 8 lei, iar la cea temporară 6 lei.
Într-un final, am ajuns și la Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”. Doar 6 ani mai târziu, lucru pentru care încă voi fi supărată pe mine pentru o vreme, dar bine că am descoperit colțul acesta de rai, singurul parc căruia îi voi mai trece pragul de acum când vreau să mă relaxez pentru că e singurul care îmi poate oferi asta. O liniște cum e acolo, nu-i nicăieri! Chiar dacă, și recunosc deschis, inițial a părut doar un alt ”muzeul al satului”, m-a cucerit fără să-mi dau seama prin niște lucruri aparent mărunte. Înainte de toate, câteva aspecte introductive despre locație: vorbim despre primul muzeu în aer liber din România, înfiinţat la 1 iunie 1929, iar ideea de la care a plecat întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, era ca unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale.
Spațiul este împărțit în două sectoare tematice, dar nu trebuie să fiți atât de stricți în plimbarea voastră, doar luați perimetrul la pas. Primul sector include instalaţii tehnice şi ateliere ţărăneşti databile în perioada secolelor XVIII-XX, care ilustrează tehnicile tradiţionale de prelucrare a lemnului şi a fierului, de obţinere a aurului, de prelucrare a ţesăturilor de lână, a lutului, a pietrei, de măcinare a cerealelor şi de obţinere a uleiului comestibil. Al doilea sector conţine gospodării ţărăneşti tradiţionale reprezentative pentru zone etnografice distincte din Transilvania, cuprinzând construcţii datate în perioada secolelor XVII-XX, echipate cu întregul inventar gospodăresc necesar. Toate sunt înfățișate pe harta pe care o puteți lua gratis de la caserie, după ce achitați biletul de intrare. E interesant să mai aruncați din când în când un ochi asupra ei și să vedeți prin ce regiune geografică vă aflați și în curtea cui intrați.
Mirarea mea a fost, în principal, legată de cum de erau atât de puțini oameni pe acolo, cum ne plimbam pe ulițe ca și când am fi într-un sat pe care-l știm de mici copii. Pentru că, eu una, așa m-am simțit, chiar dacă orginile îmi sunt cât se poate de moldovenești și mă aflam în peisaj transilvănean: că sunt pe ulița din satul bunicii, că din orice casă poate ieși mamaia ca să strige la mine să nu mai mănânc mere crude din copac sau măcar să mă limitez la unul, că-l voi găsi pe tataia la umbra unui nuc, trăgându-și sufletul după ce a cosit toată iarba aceea care ne învăluia într-un miros inconfundabil de copilărie și fericire pură. Când am descoperit un măgăruș prietenos în casa de lângă Biserica Petrindu, deja eram topită după acest loc, după câtă bucurie mi-a adus prin oferirea acestui portal în timp.
Nu am niciun insight pentru voi, niciun sfat înțelept, decât să vă îndemn din tot sufletul să mergeți, să vă plimbați, să respirați pe bune, să fiți acolo. Puteți să vă luați o păturică, un coș de picnic și un prieten bun și să vă faceți cea mai frumoasă zi chiar aici, la marginea orașului. Parcul este deschid de miercuri până duminică, în intervalul 10-18 pe timp de vară, ultima intrare fiind la 17. Un bilet întreg are prețul de 6 lei, o nimica toată pentru ce veți găsi înăuntru. E spațiu deschis, deci nu e nevoie de mască, dar vi se măsoară temperatura. La intrare găsiți dezinfectant și pe lângă biserica mai sus menționată este și un robinet unde vă mai puteți spăla pe mâini dacă simțiți nevoia. Sau spăla merele adunate din copac.
Ziceți, vă tentează o tură pe la muzeele / galeriile deschise momentan în Cluj?
