7 activități outdoor pe care le poți încerca în timpul liber în Cluj

Home $ Articole $ 7 activități outdoor pe care le poți încerca în timpul liber în Cluj

by | Feb 19, 2019 | Articole, Sport

De câteva zile încoace, vremea de afară ne anunță cu un soare blând că mai avem puțin și vom saluta primăvara. Chiar dacă nu renunțăm așa ușor la hainele groase, timpul frumos ne cheamă, parcă, să ieșim din case la o scurtă plimbare. Pe mine, acest februarie însorit m-a încurajat să îmi fac deja planuri pentru viitoare experiențe pe care aș vrea să le bifez în anul 2021. Nu, de această dată nu mă refer la festivaluri, concerte, conferințe sau alte evenimente de acest gen, care se înscriu în descrierea job-ului, ci mă gândeam și eu cum să valorific timpul liber la maximum. Am găsit niște idei interesante, așa că intenționez să le împart cu voi.

Astăzi discutăm despre 7 activități outdoor pe care le poți încerca în timpul liber în Cluj, pentru zilele în care te-ai săturat să ieși la aceleași plimbări sau să lenevești ore în șir în pat.

Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, una dintre cele mai frumoase activități pe care le poți încerca în aer liber este echitația. Nu e niciodată prea târziu să începi acest sport nobil, mai ales că se potrivește atât pentru ieșiri cu prietenii sau colegii, cât și pentru a petrece timpul liber în familie. Aproape de oraș se află resortul Wonderland, care oferă doritorilor posibilitatea unor drumeții călare. Cei care doresc să-și dezvolte abilitățile în practicarea acestui sport, se pot abona la cursurile de călărie desfășurate în manej interior.

Nu știu dacă mi se întâmplă numai mie, dar de îndată ce văd primele raze ale soarelui după o iarnă lungă, parcă nu mai am niciun astâmpăr să stau în casă. Uite așa, mă gândesc unde să mai merg, ce să mai vizitez sau ce activități outdoor să mai încerc. Dacă te regăsești și tu în această situație, am o propunere care vine din zona sporturilor extreme, numai bună pentru un căutător de adrenalină. În momentul de față, mă refer la rafting! Pentru că are un grad de risc destul de ridicat, e recomandat să încerci această activitate ghidat de profesioniștii de la Transilvania eXtreme Adventures. Oferta lor cuprinde două circuite cu un grad de dificultate ușor spre mediu pe râurile Arieș și Crișul Repede, precum și un circuit pentru avansați în interiorul defileului Jiului. Prețurile variază între 100 și 200 de lei în funcție de circuitul ales, fiind inclus și tot echipamentul necesar.

Dacă raftingul nu este destul de challenging pentru tine, atunci ar trebui să schimbi altitudinea. La propriu. Probabil ai auzit cât de euforică este experiența unui salt cu parașuta, dar ai nevoie de o pregătire temeinică înainte de „a fi pe cont propriu.” Până atunci, un salt în tandem îți poate face inima să bată la fel de tare, însă toată activitatea este atent controlată de un instructor experimentat. La SkyDive Transilvania, salturile încep din aprilie, iar prețurile variază între 190 și 400 euro, în funcție de numărul de persoane doritoare, sau de pachetul foto/video. În cazul în care nu te încumeți să te arunci de la 3000 metri altitudine, dar îți dorești să plutești deasupra pământului, există și o variantă mai soft: parapanta. Clubul Sportiv SkyFly Cluj-Napoca oferă atât cursuri intensive, în lunile august și septembrie, cât și zboruri în tandem, care pot fi programate oricând, cu mențiunea ca vremea să fie favorabilă. Totuși, eu te sfătuiesc să aștepți până în luna mai, când se vor organiza zboruri la Cheile Turzii. Servicii asemănătoare oferă și Transilvania eXtreme Adventures, unde ai posibilitatea să alegi între parapanta clasică și cea cu motor.

Rămânem tot cu capul în nori, însă de această dată pentru o activitate care ne oferă o vedere panoramică unică asupra orașului Cluj-Napoca. Există numeroase puncte de belvedere, însă niciunul nu se compară cu priveliștea pe care o poți fotografia dintr-un balon cu aer cald. O asemenea experiență, necesită o vizită la Wonderland Cluj Resort. Pentru un grup de 35 de persoane, costurile se ridică la 65 lei/persoană, în cazul zborului captiv, care presupune urcarea și coborârea ancorate, în jur de 5 minute. Dacă dorești să petreci mai mult de jumătate de oră deasupra Clujului, poți opta pentru zborul de agrement, însă aici prețurile variază între 390 și 520 euro, în funcție de numărul de persoane. Știi cum se spune, nu ai ocazia să te plimbi în fiecare zi cu un balon cu aer cald, așa că merită să încerci măcar pentru câteva fotografii remarcabile de pus pe Instagram.

Revin cu o nouă recomandare pentru momentele în care te simți plin de energie și, chiar mai bine, ai prieteni la fel de activi. Acestea sunt clipele ideale să vă strângeți cu toții din grup și să mergeți împreună la o adevărată bătălie cu bile… colorate! Da, ai citit bine, căci asta presupune jocul de paintball. Dar unde poți să practici o astfel de activitate? Spre exemplu, o călătorie scurtă până la ferma Steluța, te duce și la centrul War Zone. Aici găsești două terenuri amenajate cu foișoare, bunkere, tranșee și multe alte elemente pentru un joc pe cinste. De asemenea, există mai multe tipuri de strategii, șapte mai exact, pe care le poți încerca în funcție de preferințe, dar și de numărul de participanți. Pachetul minim pornește de la 100 de bile, însă  poate fi suplimentat la cererea fiecărui jucător. Prețul se calculează la final, iar în acesta sunt incluse „muniția” folosită, dar și echipamentul necesar. Pe poziții!

Pasionații de viteză au un loc al lor, acolo unde își pot manifesta creativitatea în siguranță, departe de străzile orașului. Acest loc poartă denumirea de Buggy Zone, iar după cum ai ghicit deja, oferă activități de karting și buggy cars. Dacă te-ai trezit vreodată cu dorința Azi vreau să fui șofer, dar lipsa unui carnet de conducere te împiedică să-ți împlinești visul, află că traseele ușoare de buggy cars nu necesită un astfel de act. Pentru cei care au trecut cu brio școala de șoferi, există trasee speciale, dar și tururi ghidate pe care le pot parcurge cu un UVT 4×4. Buggy Zone se află tot în cadrul fermei Steluța, așa că poți bifa două activități dinamice în aceeași zi. După ce tu și prietenii tăi ați concurat pe câmpul de luptă în cadrul unui meci de paintball, aveți șansa să jucați un altfel de retur și să vă demonstrați abilitățile într-o întrecere offroad.

Tot la capitolele offroad și modalități inedite de a-ți petrece timpul liber, voi încadra și plimbările cu ATV-ul. Numai când scriu, îmi imaginez deja scene din filme, unde un grup de răufăcători conduc asemenea vehicule pe un teren accidentat, urmăriți îndeaproape de oameni ai legii. Însă, cred că imaginația mea prea bogată va lua o pauză aici și se va îndrepta spre ATV Drumeții Cluj. După cum îi spune și numele, echipa organizează tururi ghidate cu ATV-ul, astfel de ieșiri fiind ideale pentru grupuri de prieteni, sau pentru team building-uri cu echipa de la birou. Modele puse la dispoziție sunt performante și dispun de două locuri, ceea ce înseamnă că prețul unei închirieri de 100 lei/oră se împarte la doi. În ceea ce privește traseele, acestea sunt concepute și pentru începători, dar și pentru avansați. Plecarea se face din Florești, însă sunt trei destinații la alegere: Pădurea Florești, Muntele Băișorii sau Cheile Turzii. Eu mi-am și încercuit în calendar data în care aș vrea să merg într-o astfel de drumeție. Ne vedem acolo!

Lista mea cuprinde numai câteva exemple de activități pe care le poți încerca în aer liber aproape de Cluj, așa că nu ezita să recomanzi care sunt preferatele tale. Dacă preferi mai mult spațiile închise, I’ve got your back, fiindcă urmează un articol dedicat activităților indoor. Stai pe aproape.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!