Cum a fost la repetițiile trupei IMPROVertiții pentru spectacolul din cadrul Comedy Cluj

Home $ Articole $ Cum a fost la repetițiile trupei IMPROVertiții pentru spectacolul din cadrul Comedy Cluj

by | Oct 12, 2018 | Articole, Cum a fost la

Doamnelor și domnilor, pasionați de comedie, iubitori ai distracției și ai bunei dispoziții, astăzi începe festivalul care promite să vă facă să râdeți în hohote și să dați uitării orice supărare. Vorbim despreee *tobele vă rog* Comedy Cluj! Cea de a noua ediție se anunță a fi extrem de promițătoare, datorită programului variat de evenimente. Știu că există printre voi acei melancolici care oftează după zilele de vară și se gândesc cu groază la iarna ce o sa vină, tocmai de aceea vă încurajez să nu treceți cu vederea acest festival. Până la urmă, râsul e cel mai bun medicament.

Dacă tot se dat startul, e timpul să discutăm și despre unul dintre primele spectacole care va avea loc în această seară la Urania Palace de la ora 21. IMPROVertiții vor urca pe scenă pentru un show captivant și plin de umor, unde publicul este invitat să aleagă temele pentru exercițiile de improvizație. Iar dacă am spus un show captivant și plin de umor, vă rog să mă credeți pe cuvânt, deoarece nu am ratat ocazia de a participa la repetițiile trupei și de a le pune membrilor câteva întrebări.

IMPROVertiții sunt o mână de 7 tineri talentați și energici, pregătiți oricând să creeze o poveste comică sau o glumă bună din cuvinte alese la întâmplare. Membrii vin din domenii diferite precum IT-ul sau vânzările, dar pasiunea pentru teatru și improvizație i-a adus împreună în această formulă. Se consideră a fi introvertiți, unul dintre termenii care stau la baza numelui, dar pe scenă devin extrovertiți și intră cu rapiditate în pielea personajelor. De altfel, acesta a fost primul lucru pe care l-am observat de îndată ce am ajuns la repetițiile lor: nu refuză nicio provocare propusă de un coleg din echipă, iar replicile amuzante curg cu lejeritate. I-am întrebat în ce constă secretul unui rol bine improvizat, iar ei mi-au spus că nu există o rețetă a succesului, ci trebuie să fii spontan și dai în mintea copiilor.

Poate ați participat până acum și la alte show-uri susținute de trupă, însă momentul conceput pentru Comedy Cluj va fi diferit de ceea ce au făcut până acum. Vor fi prezenți la Cinema Florin Piersic, unde se desfășoară gala de deschidere a festivalului, iar mai apoi vor delecta și amuza publicul timp de o oră și jumătate la Urania Palace. Spectacolul este sold-out, iar cei care au reușit să își cumpere bilete se pot considera norocoși. De ce? Ei bine, membrii descriu reprezentația din această seară drept una inedită, pentru care ei înșiși au emoții. Spectatorii vor juca un rol esențial, căci ei vor alege toate temele și personajele pe care trupa le va improviza în fața lor. V-am spus că vor avea și un element surpriză?

A fost o plăcere să pot asista la repetiții, în special pentru că am reușit să văd și modul în care lucrează acești oameni. M-am simțit de parcă aș fi urmărit un trailer unde ți se prezintă foarte pe scurt anumite scene interesante dintr-un film, cu scopul de a te convinge să mergi în cinema. În cazul de față, IMPOVertiții m-au convins să merg la spectacolele pe care le vor organiza în viitor. Mi-au transmis optimism, am râs la rolurile pe care le-au interpretat și am apreciat munca în echipă. Fiecare a venit cu propriile idei pentru a îmbunătăți momentele de improvizație, dar și cu sfaturi sau încurajări despre cum ar putea unul dintre membrii să interpreteze mai bine un rol. Uite așa, am aflat că în impro show-uri o regulă de bază constă în a-ți ajuta mereu colegul. Și de a nu spune nu niciodată.

Cred că în mintea unora dintre cititori apare întrebarea: Eu cum aș putea învăța să improvizez? Nimic mai simplu! Trupa își dorește să organizeze cursuri de improvizație și să ofere din experiența acumulată celor dornici să participe la astfel de lecții. Dacă sunteți indeciși, vă dau eu un motiv pentru care să vă înscrieți: cursurile vă pot ajuta să vă dezvoltați abilitățile de a vorbi în public.

În final, sper că v-ați luat bilet pentru această seară si abia așteptați să vedeți peste câteva ore ce surprize v-au pregătit cei de la IMPROVertiți. Cei care nu ați reușit să fiți mai rapizi, nu vă întristați, deoarece următorul spectacol al trupei va fi în 31 octombrie la Cinema Victoria. See you there!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!