Articole, Interviu | #clujlife

Interviu cu Andi Daiszler, inițiatorul evenimentului Strada Potaissa – Piața cu flori altfel

La sfârșitul lunii mai, asociația Daisler a anunțat cea de-a doua ediție a evenimentului care nouă ne-a furat inimile încă de anul trecut și care își dorește să repună în valoare una dintre cele mai frumoase străzi ale Clujului. Vorbim, desigur, despre Strada Potaissa. Recunoaștem că ne-am dorit mult să ne întoarcem pe Potaissa și să o vedem plină de flori, zâmbete, oameni veseli și abia așteptăm să vină ziua de vineri și să stăm în fața semnului cu ”Mi-e dor de tine”. Daaar… evident că nu am mai putut avea răbdare până vineri, așa că am bătut la ușa lui Andi Daiszler, cel care stă în spatele acestei idei, să-l întrebăm una-alta despre ce a pus la cale în perioada 15-17 iunie.

Am fost bine primiți și am povestit de toate cu Andi. Dar să începem din capul locului și să vedem cum se prezintă această ediție față de cea precedentă.

Prima diferență ar fi că anul acesta suntem mult mai concentrați, avem 3 zile de eveniment, față de șapte, cum a fost anul trecut. Chiar dacă am fost foarte mulțumiți de cum s-a prezentat evenimentul în 2017, am ajuns la concluzia că avem nevoie de o perioadă mai scurtă de desfășurare, așa că revenim în 2018 cu forțe proaspete, cu mai mult curaj, mai multe flori și un program mult mai consistent. Va fi un mix foarte interesant de culori pe Potaissa, aducem schelele care au fost și în trecut, doar că acum vor avea alt rol, standuri cochete, va mai exista o zona de lounge, foarte verde, și în premieră, avem workshop-uri, ateliere creative, lucruri pe care floriștii vin să le împărtășească cu publicul larg cu titlu gratuit. Strada va fi acoperită în întregime, nu doar vertical sau la nivelul solului, ci și deasupra, se întorc baloanele, fântâna arteziană, dar și o mașină de făcut baloane de săpun. Îmi doresc ca oamenii să vadă Piața de Flori altfel ca o încercare de a însufleți temporar această stradă, care trebuie în cele din urmă să prindă viață.

Un alt aspect demn de menționat este că cei de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj s-au alăturat anul acesta evenimentului, alături de alți 10 floriști. Aceștia au fost aleși după un principiu foarte simplu – ”Primul venit, primul servit. Care se încadrează în anumite criterii.” Au avut multe cereri, însă spațiul fiind limitat la doar 107m, a trebuit să existe această limitare.

Nu veți vedea pe Potaissa aranjamentele clasice de la piață. Nu e piață de flori, ci Piața de flori altfel. Veți vedea ghivece și tot felul de aranjamente de inspirație nordică, vom avea tablouri verzi, grădini verticale, în sfârșit va avea și Clujul palmieri, chiar dacă doar temporar montați în această zonă. Vor fi măslini la ghivece, de exemplu, sau plante din zona mediteraneană.

 

Și-au dorit mult ca ediția această să aibă și o componentă educațională, motiv pentru care a apărut și ideea workshop-urilor, care au loc în fiecare zi. Acestea au teme diverse, cele mai multe dintre ele având un caracter ”how-to”: cum să muți o plantă dintr-un ghiveci în altul, cum să faci coronițe din plante, cum să faci coșulețe de nuiele, cum să faci aranjamente interesante etc. Dacă vreți să participați, pur și simplu vă prezentați la fața locului. De asemenea, Asociația Peisagiștilor din România va avea un colț unde veți putea afla de la un specialist informații de interes pentru voi, tururile ghidate conduse de Cluj Guided Tours care au loc în oraș în acea perioadă se vor termina pe strada Potaissa, iar Cercetașii României, care organizează Festivalul Luminii sâmbătă în Parcul Central, vin și în Piața cu Flori cu o extensie a evenimentului lor.

Programul ”străzii” e de la 10 dimineața până la 10 seara. Cum vineri este și ultima zi de școală și toți copii obișnuiesc să meargă cu flori la școală, vom avea promoții speciale la niște aranjamente foarte interesante. În prima parte a zilei ne concentrăm pe piață, iar în cea de-a doua parte pe lounge, leisure, plimbări. Vom avea cafea și limonadă de la prietenii de la Meron, Studio 26 vine cu bere, sucuri, vinuri și cocktail-uri, vom avea și hot-dogs etc. În fiecare zi avem cântări de la 17.30 până la 22.00. Pentru al doilea an, David, Adela și Origen, vocile David & The Six Martini Band, tinerii de la Garage Musik Band și DigitaLove revin. Sâmbătă seara se cântă cu Sidewalk Troubadours, Andrei Petru se alătură listei de artiști care vor încânta publicul la umbra vechiului zid medieval al Clujului, iar vineri și sâmbătă de la ora 19, Paul Cristian Cordos aka. Art Bending vă așteaptă cu mâinile sale pricepute la un live bending show.

După 15 minute de povestit cu Andi, simțeam că ne-a molipsit cu dragostea lui pentru această stradă, că parcă suntem mai entuziasmați, mai curioși. Nu mai rămăsese decât o singură întrebare: de ce organizezi evenimentul acesta, nu ai destulă treabă la Daisler Print House?

Eu trec în fiecare zi pe lângă Potaissa și de fiecare dată când o văd, am același sentiment ca atunci când observ o pungă aruncată pe stradă. La un moment dat zici – ”Nu știu a cui e punga asta, dar pot să o iau de aici și să transform locul.” Noi activăm în zonă și simțim strada ca pe vecinul nostru. Tot ce am făcut până acum a fost la stadiul de experiment pentru că nu avem nicio legătură cu florile, îmi scapă denumirile lor mereu. Facem mai mult un test, pentru că vrem ca în viitor să încercăm mai mult și ca durată, și ca întindere. Cred, totodată, că evenimentul trage un semnal de alarmă și îți arată care ar fi potențialul străzii acestea.

Din echipa răspunzătoare de tot ce se întâmplă pe Strada Potaissa mai fac parte Mihai și Camelia Cotos, responsabili de amenajări, baruri și social media, Ionuț – consilier juridic, Anca și Andi Daiszler. Iar noi mai avem un singur lucru de făcut – să mergem să vedem cât de bine iese ce au pregătit anul acesta. Apropo, nu uitați de Schimbul de Plante de sâmbătă, ora 10.00. Dacă ai acasă mai multe plante de același fel, plante pe care nu știi cui să le dai, adu-le și schimbă-le pe alte plante aduse de alți clujeni.

Ne vedem pe Strada Potaissa începând de vineri?

ClujLife - Te scoate din casă

Postari Recente

Evenimente Următoare

mie 17

Indigo | Tina Chiriță @ Fabrica de Pensule

6 octombrie, 12:00 am - 10 noiembrie, 12:00 am
mie 17

Ioan Grosu / Solo Show @ Fabrica de Pensule

6 octombrie, 12:00 am - 10 noiembrie, 12:00 am
mie 17

ReARTA: This is the beginning of a beautiful friendship

11 octombrie, 5:00 pm - 19 octombrie, 8:00 pm
mie 17

Festivalului Internațional Comedy Cluj 2018

12 octombrie, 8:00 pm - 21 octombrie, 11:00 pm
mie 17

Comedy Shorts

13 octombrie - 21 octombrie