Câteva idei care să te inspire săptămâna aceasta în Cluj

Home $ Articole $ Câteva idei care să te inspire săptămâna aceasta în Cluj

by | Mar 19, 2018 | Articole

Chiar dacă, teoretic, ar fi momentul în care începem să recomandăm plimbările lungi prin parc, sportul în aer liber și să #ieșidincasă cu încredere, căci nu-ți va îngheța nasul, vremea se pare că are alte planuri. Și sunt destul de diabolice, aș putea adăuga. Cu toate acestea, noi nu dăm înapoi. Am răsfoit calendarul de evenimente și am văzut că acolo nu prea se ține cont de temperaturile de afară, așa că avem câteva propuneri despre cum ai mai putea petrece o săptămână destul de interesantă în Cluj.

Luni – începe săptămâna inspirat de frumos. De când am fost în vizită la ETC Studio și am lucrat câteva ore așezați la o masă lângă geam, într-un decor care ne transpunea în altă epocă, povestim în stânga și în dreapta de cât de fain poate fi locul acesta, rușinați că n-am fost primii care i-au trecut pragul. Fie că sunteți în căutarea următorului spațiu pentru a organiza un eveniment, fie că vreți să achiziționați obiecte vintage pentru a completa povestea locuinței voastre sau, pur și simplu, sunteți curioși să vedeți studioul și de ce-l laudă toată lumea, motive sunt sufieciente să dați o fugă până pe Emil Racoviță. Vă asigur că nu-i ca în poze. Și zic asta și pentru că schimbă decorul constant, dar și pentru că felul în care te simți când intri acolo îți schimbă cu adevărat perspectiva asupra lucrurilor. Citește aici despre cum a decurs vizita noastră dacă ai nevoie de un imbold.

A post shared by ETC studio (@etcstudio.ro) on

Marți – nu-i timp de stat degeaba. Dacă ești student, avem vești bune! În data de 20 martie are loc Romanian International University Fair – RIUF este cel mai mare eveniment educațional din Sud-Estul Europei, în cadrul căruia ai ocazia să interacționezi cu peste 100 de instituții educaționale, din peste 20 de țări, pentru a afla mai multe despre oportunitățile de studii internaționale. Vor avea loc conferințe și seminarii, iar pentru a-ți rezerva locul la evenimente e necesar să te înscrii aici.
Iar dacă ați lăsat demult în urmă statul de student, avem o propunere și pentru ”oamenii mari”, așezați la casa lor. Este vorba despre Povești de familie, găzduit de Pensiunea La Mesteceni, unde cei mici și mari se vor putea bucura de o seară relaxantă alături de Adriana Gog, singurul coach Relax Kids acreditat din România. Sesiunile Relax Kids dedicate întregii familii au scopul de a oferi momente de conectare între părinți și copii într-un mod relaxant și distractiv. Sunteți așteptați începând cu ora 19.00 cu o cină ușoară, iar de la ora 20.00 toată lumea se mută în spațiul special amenajat pentru a se bucura de… povești! Participarea la eveniment este gratuit, dar rezervarea este obligatorie.

A post shared by RIUF (@riuf.ro) on

Miercuri – mergem la The woman – conferința de leadership feminin. Tematica abordată anul acesta este ”cea mai bună versiune a ta”, curajul de a fi propriul model, și sunt nerăbdătoare să văd cum vor decurge prezentările și panelurile de dezbatere ale acestei ediții. Mai mult decât atât, simplul fapt că printre speakeri se regăsesc nume precum Cătălina Ponor, Maia Morgenstern, Melania Medeleanu, Iuliana Tudor și multe altele care vor umple sala de inspirație, îmi crește considerabil nivelul de așteptări. Biletele încă pot fi achiziționate de aici la prețul de 59 euro.

A post shared by The Woman (@thewoman.ro) on

Joi – cântăm? Bineînțeles, pentru că Remakers revin la Charlie Upstairs cu un repertoriu care te va pune în mișcare și te va provoca la fredonat! Numai bine vă transpune în starea de weekend și înfruntați ziua de vineri cu zâmbetul pe buze. Nu uitați să vă răsfățați cu un cocktail servit în noile pahare, sunt cu adevărat demne de admirație. Aș spune că preferatul meu e cel cu whiskey J.W Blenders Batch, dar eu nu fac discriminări. Toate-mi plac.

A post shared by Charlie Pub (@charliepub) on

Vineri – e weekend, e liber la distracție! Dar eu zic să nu săriți direct în papucii de dans, ci să treceți mai întâi pe la Reactor, unde are loc avanpremiera spectacolului ”Noi nu, niciodată”. Dacă te numeri printre cei cărora nu li s-a întâmplat niciodată să folosească un argument nepotrivit doar pentru a-și demonstra punctul de vedere, care nu a tras în veci concluzii greșite, atunci rezervă-ți un loc. Iar mai apoi, dacă nu rămâi pierdut în gânduri și în procesul de introspecție, ne vedem în club Midi, cu Gescu, Arapu, Mihigh și Paul K. Și să nu uităm să trecem pe la party-ul celor de la Booha, să le urăm cum trebuie ”La mulți ani”, căci împlinesc 9 anișori plini de zâmbete, mâini fluturând în aer și dimineți cu dans. Pre-înregistrările se fac aici.

A post shared by Club Midi (@clubmidi) on

Sâmbătă – poți fi iar copil sau… un adult responsabil. Beard Brothers și Iulius Mall au pus la cale primul joc de hide and seek organizat într-un mall: Catch me if you can. How cool is that? Și pentru că distracția marca Beard Brothers mereu are scopuri nobile, bani obținuți din taxa de participare (40 lei) vor fi direcționați în proporție de 100% către achiziționarea unei noi ambulanțe de tip C pentru SMURD. Înscrieri aici. Și dacă nu ai chef de mișcare, poți face fapte bune în alt mod. Ești așteptat la ONG Expo, la Casa Matei Corvin, unde vei afla cum poți schimbă lumea în bine, dar şi multe informaţii despre sănătate, cultură, mediul înconjurător, dezvoltare personală, parenting şi altele. Evenimentul găzduieşte dezbateri şi seminarii pe teme precum – fundraising, voluntariat, dezvoltare comunitară, finanţarea din fonduri publice a serviciilor sociale furnizate de ONG-uri, PR& branding pentru sectorul neguvernamental. Îi puteți lua și pe cei mici cu voi, pentru că există o zonă special amenajată pentru aceștia.

Duminică – lenevești pe canapea sau te aventurezi pe pârtia de ski. Ceva îmi spune că va fi un weekend numai bun de ski, motiv pentru care vă recomandăm să scoateți echipamentul de unde l-ați ascuns cu gândul că s-a terminat cu zăpada pe anul acesta și să aruncați o privire pe articolul acesta cu pârtii din apropiere, adunați gașca și faceți o (să sperăm!) ultimă ieșire la ski. Iar dacă nici nu se pune problema de așa ceva, pentru voi e primăvară în suflet și refuzați să skiați în mijlocul lui martie, stați acasă și faceți planuri pentru vară. Aveți de unde alege, mai ales că am adunat pentru voi cele mai tari festivaluri din România, dar și câteva la un zbor distanță de Cluj.

A post shared by Flaviu.B? (@flaviu_benche) on

Unde ne vedem săptămâna acesta în Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!