Meet the WOMAN @ Hotel Granata

Home $ Articole $ Meet the WOMAN @ Hotel Granata

by | Sep 17, 2013 | Articole

Organizația FEMEI în AFACERI se extinde în orașul CLUJ-NAPOCA, unde deschide o nouă sucursală, pe 20 septembrie 2013. Unul dintre cele mai prietenoase orașe pentru investiții, Cluj-Napoca înregistrează un mediu de afaceri extrem de dinamic. Companii străine importante au considerat orașul unul dintre cele mai potrivite pentru a-și deschide afaceri.
În același timp, businessul feminin este plin de efervescență, fie că vorbim despre antreprenoare sau femei care se află la conducerea unor companii locale importante.

Prin deschiderea noii sucursale, FEMEI în AFACERI își propune să promoveze mediul feminin de afaceri din România și să ofere sprijin pentru dezvoltarea la nivel național și internațional a antreprenoarelor, dar și a specialistelor care lucrează în companii. Proiectul Meet the WOMAN! dezvoltat și la nivel local, reprezintă evenimente de business networking care oferă teme de actualitate, contribuie la promovarea afacerilor, prezentând femei-lider care au obținut excelență în profesia lor.

Camelia Șucu, persoană publică și antreprenor, actuală proprietară a retailerului de mobilă Class Living, deținătoarea unui portofoliu de afaceri variat în domenii precum design, lifestyle, nutriție, agricultură va fi speaker al acestui eveniment. Camelia Șucu a fondat Mobexpert în 1993, alături de partenerul său. Un an mai târziu, se dezvoltă în cadrul grupului, brandul Class Living, retailer de mobilă de lux. Camelia s-a alăturat, printre altele, cauzei UNICEF și Fundației Salvați Copiii. De asemenea, este membră a Fundației Renașterea care dezvoltă programe pentru prevenirea cancerului de sân, Fundației Pro Vita care se ocupă de copiii abandonați, Fundației Principesa Margareta care are în grijă vârstnici fără familie și Fundației Classic is Fantastic care încurajează tinerii să asculte și să aprecieze muzica clasică.
Are perfectă încredere în competențele femeilor din companiile sale care dețin 50% dintre pozițiile de top management.

Accesul la evenimentul din 20 septembrie 2013, ora 19:00, de la Hotel Granata din Cluj- Napoca, se va face doar după confirmarea înscrierii, membrele Femei în Afaceri având prioritate și 15% discount din costul evenimentului. Costul participării este de 80 de lei.
Înscrierile se fac la: [email protected], iar detalii suplimentare pot fi obținute la 0740 033 061, manager de reprezentanță: Alice Udrea.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!